La fel ca şi ceilalţi consilieri judeţeni, în conformitate cu Hotărârea Consiliului Judeţean Arad cu numărul 17/31.01.2017, care prevede modul în care consilierii judeţeni vor participa la cursuri de pregătire şi formare profesională pe perioada mandatului 2016-2020, Adrian Ţolea a depus o cerere pentru cursul care se desfăşoară în perioada 12-19 august 2018, care a fost respinsă. Când a solicitat explicaţii oficiale, i s-a răspuns sub semnătură cu bară în numele preşedintelui CJA, Iustin Cionca, de către vicepreşedintele Sergiu Bîlcea. Explicaţia dată este că Adrian Ţolea nu ar îndeplini condiţiile aliniat al unui articol din Legea privind statutul aleşilor locali care, de fapt, se referă la consilierii aflaţi la primul mandat.
Cum alţi consilieri judeţeni care nu se află la primul mandat se află la curs, vicele Bîlcea poate fi liniştit, pentru că nu va putea suporta consecinţe pentru că nu li s-a aplicat acelaşi tratament ca şi discriminatului Adrian Ţolea. Mai puţin liniştit însă trebuie să fie pentru documentul semnat cum se spune, ca primarul. Pentru că studiind actul normativ invocat în totalitatea sa, poate şi ajutat de doctoralul său şef ierarhic pe linie administrativă şi de partid, va afla de ce consilierul judeţean Adrian Ţolea avea tot dreptul să participe la un curs de la care a fost exclus abuziv.
Comentarii
comentarii