Acasă Cultura Școala nr. 2 și Mitropolia Banatului au organizat concursul județean ”Icoana Mea”...

Școala nr. 2 și Mitropolia Banatului au organizat concursul județean ”Icoana Mea” 2017

DISTRIBUIȚI

Școala Gimnazială Nr. 2 din Timișoara, în parteneriat cu Biserica Ortodoxă Fratelia și cu sprijinul Mitropoliei Banatului, a organizat concursul județean Icoana mea, ediția a XIX a, joi, 8 iunie. Prof. Ileana Crăciun, directorul adjunct al unității școlare, a spus că scopul proiectului este de a păstra și transmite valorile și credințele religioase, prin punerea în valoare a talentului copiilor, redat în pictura bisericească. La eveniment au participat părintele consilier pr. Sorin Lungoci din partea Mitropoliei Banatului, părintele Bălăngean și Sandu, în calitate de reprezentanți ai Bisericii Fratelia, și inspector școlar de specialitate, Daniela Buzatu, din partea ISJ Timiș. Coordonatoarele și sufletul evenimentului au fost profesoara de religie Daniela Berar și profesoara înv. primar Oana Pentea. Concursul s-a desfășurat pe două secțiuni: pictură pe lemn și pictură pe sticlă, având ca temă ”Anul sfintelor icoane și al iconarilor”. ”Noua ediție demonstrează interesul deosebit al participanților, de la clasa pregătitoare până la liceu, fiind încrise peste 100 de lucrări frumoase” a declarat prof. Ileana Crăciun. ”Este un concurs consacrat de promovare a laturii artistice a credinței  în rândul elevilor, a iubitorilor de artă creștină ortodoxă, și care scoate în evidență puritatea și frumusețea sufletului de copil”, afirmă prof. Oana Pentea. Câștigătorii și premiile obținute de aceștia pot fi vizualizate pe site-ul școlii www.scoala2timisoara.ro.

Comentarii

comentarii