Acasă Actualitate Se reia transplantul renal la Timișoara

Se reia transplantul renal la Timișoara

DISTRIBUIȚI

operatie

Deși a fost primul centru care a făcut un astfel de transplant, în anul 1981, la Spitalul Județean Timișoara nu se mai face, din 2006, acest tip de intervenție. Transplantul renal se va relua însă, cel mai probabil din anul 2017. „A fost finalizat proiectul pentru centrul de transplant, consiliul județean insistă ca în anul 2016 să aloce sumele pentru renovarea secției de urologie și transplant – 1 milion de euro. Ceea ce trebuie noi să facem este ca în paralel cu modernizarea secției să mergem cu formalitățile pentru acreditarea centrului de transplant. Trebuie să nu pierdem timpul și să mergem în paralel, să urmărim toate etapele de acreditare. Personalul trebuie pregătit. Dacă toată lumea se mobilizează noi sperăm că anul 2017 va reda Timișoarei reluarea transplantului renal. Sprijin de la consiliu avem, am avut discuții cu personalul care deservește secția de Urologie și cea de Nefrologie. Am luat lista cu ce trebuie să îndeplinim pentru acreditare. Unele sunt proceduri care nu pot fi realizate de azi pe mâine”, spune managerul Spitalului Județean Timișoara  Marius Craina.

Comentarii

comentarii