Acasă Actualitate Senatorul Ben-Oni Ardelean sprijină iniţiativa femeilor liberale din Timiş

Senatorul Ben-Oni Ardelean sprijină iniţiativa femeilor liberale din Timiş

DISTRIBUIȚI

ofl timisFemeile liberale din Timiș spun „NU indiferenţei, STOP violenţei!” 

Femeile liberale din Timiș au lansat, miercuri, la sediul PNL Timiș, proiectul „NU indiferenţei, STOP violenţei!”. Proiectul are ca scop atragerea atenţiei asupra creşterii actelor de violenţă în şcoli.

Un specialist în asistență socială – Lector Dr. Loreni BACIU – de la Facultatea de Asistență Socială a Universității de Vest – și unul în psihologie – Ursula SANDNER – psihoterapeut, au relevat importanța educației în diminuarea și eliminarea manifestărilor de agresiune ori violență ale copiilor.

 

„Au fost prezentate tipuri de agresiuni și conflicte întâlnite în mediul școlar, urmărindu-se înţelegerea şi explicarea noţiunilor de agresivitate şi violenţă, posibile cauze ale acestui fenomen, precum și efectele sale. Au fost expuse modalități de dezvoltare a capacităţii de rezolvare paşnică a conflictelor şi s-au distribuit chestionare cu întrebări specifice temei date”, spune Gina Grigorie, preşedinte OFL Timiş.

ofl timis 2„O schimbare profundă a societăţii se poate realiza doar prin implicarea femeilor în viaţa comunităţii”

Senatorul liberal Ben-Oni Ardelean susţine iniţiativa femeilor liberale. „Salut iniţiativa Organizaţiei Femeilor Liberale Timiş şi vă asigur de tot sprijinul şi susţinerea mea în proiectele pe care le întreprindeţi, fie că acestea urmăresc informarea şi educarea copiilor, a tinerilor, fie că este vorba despre acţiuni de promovare a femeilor ori de creştere a bunăstării familiilor. Știu că prin proiectele OFL Timiş derulate în cursul anului trecut s-au obținut rezultate deosebite şi am convingerea că împreună putem contribui la creșterea calității vieţii timişorenilor. Consider că egalitatea de şanse reprezintă un principiu fundamental garantat de constituţiile societăţilor care pun în centrul politicii lor drepturile omului, dar care, mai mult decât atât, trebuie cultivat pentru a fi respectat de întreaga societate. O schimbare profundă a societăţii se poate realiza doar prin implicarea femeilor în viaţa comunităţii, în decizii şi prin participarea activă în toate sferele societății”, a fost mesajul senatorului liberal către OFL Timiş.

La  întâlnire au participat peste 70 de persoane, membre ale OFL Timiş, TNL (Tineretul Naţional Liberal), precum și invitate din partea PC Timiș. Proiectul va continua, cu sprijinul TNL, atât în municipiu, cât și în localități din județ.

Comentarii

comentarii