Acasă Actualitate Seniorul liberalilor din Timiş – înmormântat cu sobor de preoţi

Seniorul liberalilor din Timiş – înmormântat cu sobor de preoţi

DISTRIBUIȚI

Decanul de vârstă al liberalilor din Timiş, Horia Musta, a fost condus pe ultimul drum. Seniorul liberalilor, cel care în ianuarie 1990 a reînfiinţat PNL Timiş, a încetat din viaţă la vârsta de 98 de ani. Peste 150 de persoane l-au condus pe drumul fără de întoarcere, vineri, la cimitirul de pe strada Cosminului. Robu i-a adus un ultim omagiu
 

Horia Musta a fost îngropat cu un sobor de cinci preoţi. La funeralii au participat zeci de nume grele din rândul liberalilor din Timiş. Însuşi primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a purtat o coroană spre groapă, în semn de adânc respect faţă de omul care a devenit liberal în urmă cu exact 80 de ani. În 1932, Horia Musta a devenit liberal cu acte în regulă, primind carnetul din mâna lui I.G. Duca. Între ‘32 şi ‘38 a activat în tineretul liberal. A fost apoi în conducerea studenţească şi a fost vicepreşedintele tineretului pe Banat. Pe 12 ianuarie 1990, Horia Musta a reînființat organizaţia PNL Timiş. În 2004, la vârsta de 90 de ani, s-a retras din activitate. Crezul politic l-a urmărit din pruncie, tatăl său fiind protopop al Oraviţei şi vicepreşedintele Senatului. “Eu am fost şi am rămas liberal. Sunt printre fondatorii Partidului Liberal, după Revoluţie. (…)Tatăl meu a fost vicepreşedintele Senatului României. Am crescut în spirit liberal şi nu m-am dezis de el niciodată”, declara Horia Musta, în urmă cu doi ani. Viaţa sa este istorisită în cele peste 800 de pagini ale cărţii „Neamul Mustonilor în Banat”. A lucrat la această veritabilă enciclopedie a familiei sale, ale cărei rădăcini merg până în anii 1800, timp de patru ani, din 2003 până în 2007. Culisele familiei Musta, culisele politicii liberale, culisele Banatului, toate au văzut lumina tiparului în 2009. 

Viaţă în ritm alert
 

Horia Musta a absolvit Şcoala elementară în 1924, liceul în 1931 şi a fost student la Facultatea de Drept, în perioada 1932-1937. Nu a dorit să urmeze tradiţia familiei şi să se facă preot. A ajuns să fie fotbalist, tenisman, politician liberal şi ofiţer pe frontul de est, între anii 1941-1944, în cadrul Corpului de Vânători de Munte, sub comanda generalului Gheorghe Avramescu. Horia Musta nu s-a ferit de nimic, nici de gloanţe, nici de duşmani, nici de opresiuni. Pe front, a fost rănit de două ori. Apoi a fost decorat cu «Coroana României», «Steaua României« , «Vulturul german», «Crucea de Fier». În 1948 a fost încarcerat de comunişti. Dumnezeu să-l odihenească!

 

Comentarii

comentarii