Acasă Actualitate Serbarea Crăciunului, la Fundația Pentru Voi Timișoara

Serbarea Crăciunului, la Fundația Pentru Voi Timișoara

DISTRIBUIȚI

serbara de craciun la fuyndatia pentru voi timisoareaÎn apropierea Sfintei Sărbători a Naşterii Domnului, Fundaţia „Pentru Voi” Timișoara a pregătit un program special pentru ca beneficiarii săi să se bucure de atmosfera binecuvântată a Crăciunului. Pregătirile au început încă de săptămâna trecută, când beneficiarii au avut posibilitatea, în funcţie de confesiunea lor religioasă şi de dorinţa acestora, să se spovedească şi să se împărtăşească, Părintele Claudiu Roşoiu de la Parohia Ortodoxă din Freidorf venind în centrele de zi ale Fundaţiei „Pentru Voi” pentru a-i binecuvânta cu Sfintele Taine, pe cei de confesiune ortodoxă. Tot săptămâna trecută, au fost decorate pentru Crăciun cele 3 centre de zi şi cele 6 locuinţe protejate ale Fundaţiei „Pentru Voi”. Marţi, 16 decembrie, „Pentru Voi”, a păstrat tradiţia celor 18 ani de activitate şi a organizat Serbarea de Crăciun pentru cei 200 beneficiari ai săi, persoane cu dizabilităţi intelectuale şi familiile lor. Evenimentul aa vut loc la Hotelul Aurora, începând cu ora 16:00. Programul serbării a fost susţinut de beneficiarii fundaţiei, de Corul Bisericii Ortodoxe din Freidorf, precum și de formaţia Valică de la Timişoara.  Dansul s-a făcut în ritm de Zumba alături de instructorul sportiv Melania Omescu, iar surprizele nu au întârziat să apară din tolba Moşului. Miercuri 17 decembrie, Fundaţia „Pentru Voi” va dărui, la fel ca în fiecare an, pachete de Crăciun tuturor celor 200 beneficiari ai săi. Pachetele, în valoare de 60 lei fiecare, conţin 1 kg de cârnaţi, un caşcaval, 1 cozonac, 1 paine, 3 kg de fructe şi  multe dulciuri. Douazeci de familii cu situaţie materială foarte dificilă  vor primi pachete suplimentare care vor conţine: un ciolan fara os, 1 kg de telemea, o tobă si un salam uscat.  “Mulţumim prietenilor Fundaţiei „Pentru Voi”, care  şi în acest an ne-au fost alături şi ne-au ajutat să le oferim celor 200 beneficiari ai noştri sărbători frumoase. La sfârşit de an, mulţumim tuturor colaboratorilor noştri şi le urăm Crăciun binecuvântat şi un An Nou cu sănătate şi multe împliniri”, a declarat Laila Onu director executiv al Fundaţia “Pentru Voi”.

Comentarii

comentarii