În următoarele ore, Sfânta Lumină va fi adusă și în România, iar în Timișoara, va ajunge în jurul orei 21.00, apoi la praznicul Învierii de la Catedrala Mitropolitană, unde va fi împărțită credincioșilor prezenți.
Delegația va fi întâmpinată de ÎPSS Ioan, mitropolitul Banatului, dar și de reprezentanții Episcopiei Caransebeș și Arhiepiscopiei Arad, care vor lua Lumina Sfântă și o vor oferi preoților și voluntarilor.
Aeronava care aduce Sfânta Lumină în România a decolat de pe aeroportul din Tel Aviv în jurul orei 16:30 și va ajunge pe aeroportul Otopeni, în cursul serii, la ora 19.30.
Flacăra este purtată de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.
Delegaţiile eparhiilor prezente la aeroport vor primi Sfânta Lumină şi o vor duce în toate parohiile din ţară. În aceeași seară, în intervalul orar 19.30 – 20.30, va avea loc, pe Colina Bucuriei, procesiunea primirii Sfintei Lumini de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la Catedrala Patriarhală.
Comentarii
comentarii