Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, sărbătorit în 20 iulie, este cunoscut a fi sfântul care dezleagă cerurile şi în plină vară, când seceta pune stăpânire peste lanuri, aduce ploi mănoase.
Sfântul Ilie, fiul lui Sovac, a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab, în regatul Israel din Samaria.
Potrivit traditiei, Sovac a văzut la naşterea lui Ilie, oameni îmbrăcaţi în veşminte albe care îl înveleau pe fiul său în haine de foc şi îi dădeau să mănânce o flacără. Preoţii templului din Ierusalim au interpretat vedenia considerând că Ilie a fost ales de Dumnezeu pentru slujirea profetic.
În Vechiul Testament aflăm că Sfântul Ilie ajunge la curtea regelui Ahab şi îi vesteşte acestuia că Dumnezeu va pedepsi poporul cu secetă, dacă nu va lepăda credinţa în zeul Baal. Pentru că regele împreună cu poporul lui Israel au nesocotit cele vestite de Ilie, nu a mai plouat timp de trei ani şi jumătate.
Nevoit să se ascundă de mânia regelui Ahab, sfântul ilie se va retrage la pârâul Cherit, în Hozeva, unde a stat trei ani şi şase luni, înainte de a urca pe Muntele Sinai. În peştera Sfântului Ilie se păstrează icoana acestuia, în care sfântul este înfăţişat ca fiind hrănit de corbi.
În perioada sa pământeană, Ilie a săvârşit şi păcate foarte mari, dar Dumnezeu l-a iertat şi l-a trecut în rândul sfinţilor, urcându-l la cer într-o trăsură cu roţi de foc, trasă de cai albi înaripaţi.
***
TRADIŢII ŞI OBICEIURI
În dimineaţa zilei de Sfântul Ilie se culegeau plante de leac, în special busuioc, se puneau la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări, erau adunate plantele întrebuinţate la vrăji şi farmece. * Femeile duceau în aceasta zi busuioc la biserica, pentru a fi sfinţit şi apoi îl puneau pe foc, iar cenuşa o foloseau în scopuri terapeutice, atunci când copiii lor făceau bube în gură. * Nu era voie să se consume mere până la 20 iulie şi nici ca aceste fructe să se bată unul de altul, pentru a nu cădea grindina, obiceiul fiind păstrat şi astăzi. * Tot în 20 iulie, merele, considerate fructele Sfântului Ilie, sunt duse la biserica pentru a fi sfinţite, crezându-se ca numai în acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă. * Femeile chemau copiii străini sub un măr pe care îl scuturau ca să dea de pomană merele căzute, morţilor. * Dacă tună de Sfântul Ilie, toate alunele vor seca, iar fructele din livezi vor avea viermi. * La sate, apicultorii recoltează mierea de albine (retezatul stupilor), după care cei din casă, împreună cu rudele şi vecinii invitaţi gustă din mierea nouă şi se cinsteau cu ţuica îndulcită cu miere.
HRAM LA MĂNĂSTIREA IZVORUL LUI MIRON DE LA ROMÂNEŞTI
Mănăstirea Izvorul lui Miron de la Româneşti îşi sărbătoreşte cel de-al doilea hram, de Sfântul Ilie Tesviteanul. La mănăstire se aduc coşuri cu mere de vară pe care preoţii le sfinţesc şi apoi le împart tuturor pelerinilor.
Situat nu departe de Lugoj, mănăstirea este renumită pentru izvorul tămăduitor existent aici, considerat de credincioşi o adevărată scăldătoare a Vitezdei biblice. Izvorul a fost descoperit, prin harul divin, în urmă cu aproape un veac, de fostul patriarh Miron Cristea. În 1911, pe când era încă episcop, Miron Cristea a făcut o vizită canonică în parohiile din aceste locuri şi, uimit de frumuseţea ţinutului de la poalele Padeşului, a hotărât zidirea unei mănăstiri. Temelia bisericii s-a pus un an mai târziu, prin dania familiei Glava din Româneşti. A fost terminată în 1929 şi inaugurată în 1931.
Temperatura apei de aici rămâne constantă tot timpul şi nu scade sub 18 grade Celsius nici măcar în zilele cele mai geroase de peste an. Cei ce au băut cu credinţă apa izvorului binecuvântat se spune că şi-au aflat tămăduirea. Sub zidurile mănăstirii se află, de asemenea, nenumărate izvoare.
Biserica mănăstirii era construită din piatră şi cărămidă în forma tradiţională a arhitecturii bizantine. Biserica a fost pictată abia după anul 1980, fiind unica din Banat cu picturi exterioare, urmând vechea tradiţie bucovineană, fapt care i-a atras şi supranumele de ‘Voroneţul Bănăţean’. Proaspăt refăcută, pictura interioară a bisericii poartă amprenta aceleiaşi nuanţe care i-a adus supranumele.
