Acasă Eveniment Show automobilistic la Grand Prix Lugoj 2013

Show automobilistic la Grand Prix Lugoj 2013

DISTRIBUIȚI

Piloţii din campionatul de automobilism al judeţului Timiş şi-au demonstrat îndemânarea şi la Grand Prix Lugoj 2013.

Competiţia, organizată de Comisia de Automobilism şi Karting din cadrul Automobil Clubul Român Timiş, a inclus două întreceri: etapa a IX-a a Campionatului Judeţean de Automobilism şi etapa a VII-a a Campionatului de Karting Timiş. Cele două întreceri automobilistice au reunit la start peste 40 de piloţi (8 la karting), care au făcut spectacol şi şi-au demonstrat îndemânarea pe un traseu cu o lungime de 600 de metri, din Piaţa Victoriei, în sensul giratoriu din faţa primăriei. Traseul a fost parcurs în două manşe de concurenţii înscrişi în întrecerea automobiliştilor, iar cel mai bun timp al fiecărui pilot a fost punctat în alcătuirea clasamentului final. Favoriţii au confirmat şi şi-au demonstrat măiestria şi pe acest circuit de viteză şi îndemânare. Cel mai bun timp al etapei a fost obţinut de Alexandru Krepelka (Peugeot 205 GTI), care a parcurs traseul în 1:33.50. Ediţia din acest an a Grand Prix Lugoj a înregistrat şi o premieră: la startul întrecerii aliniindu-se şi doi piloţi din Lugoj, unul la automobilism şi celălalt la karting, ambii fiind răsplătiţi cu Premiul fair-play. După două manşe de concurs, în competiţia automobiliştilor, la clasa 1, au urcat pe podium: 1. Raul Tudoreanu (Honda Civic), 2. Zoltan Marticsek (Peugeot 205 GTI), 3. Cătălin Istoc (Honda CRX). La clasa 2, primul s-a clasat Alexandru Krepelka (Peugeot 205 GTI),  urmat de Raul Tudoreanu (Honda Civic) şi de Zoltan Marticsek (Peugeot 205 GTI), iar la clasa 3, Alexandru Krepelka (Peugeot 205 GTI) a terminat cursa pe primul loc, urmat de Peter Nemeth (Renault 5) şi de Romain Gilles (Peugeot 205 GTI). La debutanţi, Darco Pelici (Mitsubishi Colt) a fost urmat pe podium de Mihai Preunca (Honda Civic), iar la juniori a câştigat Adrian Marcovici (Honda CRX), urmat de Ovidiu Vrazsa (Honda Civic) şi de Larisa Sucan (Honda Civic). În competiţia feminină, Rodica Lupei (BMW 316) s-a impus fără emoţii, fiind singura concurentă. Cea mai bună echipă a fost Schoko Baroque Racing (în componenţa: Alexandru Krepelka, Zoltan Martincsek, Daniel Preunca, Alin Suta şi Mihai Preunca), care a acumulat 18 puncte, fiind urmată pe podium de Sport Masters Year 2013 (Raul Tudoreanu, Cătălin Istoc, Claudiu Popa, Marius Giurisici şi Adrian Marcovici), care au adunat 15 puncte. La karting, au urcat pe podium: 1. Victor Nagy, 2. Bogdan Ghiţulescu, 3. Antonio Taraban (la categoria Supersport Puffo); 1. Isabela Isac, 2. Călin Roman, 3. Victor Nagy (la categoria Supersport Seniori).

Comentarii

comentarii