Plăteai să vezi dantura lor nu la fel de albă ca a animatoarelor de la tv şi asta din cauza miilor de ţigări fumate la repetiţii în grabă şi a cafelei proaste de la tonomat. Acum ai să vezi cururi la greu. Cel puţin aşa îţi imaginai când te’ai strecurat aici. Dar ai să vezi şi momentul de graţie când actorii cu burtă se întorc cu spatele la public şi trag aer în piept ca să pară un pachet de muşchi atunci când se întorc către rampă să’şi spună replica. Ai să vezi şi spatele actorilor cu păr mult pe spate, ai să vezi vocile lor din spate, şi ai să vezi spatele luminii. Luminii de scenă.
Show-ul incendiar de Radu Afrim “Detalii naive, total lipsite de profunzime din viaţa şi moartea unor spectatori”, va avea loc sâmbătă, 18 februarie, de la ora 19, la Teatrul Maghiar Timișoara – spectacol tradus în română.
Comentarii
comentarii