Acasă Eveniment SIF Banat-Crișana, la ceas aniversar

SIF Banat-Crișana, la ceas aniversar

DISTRIBUIȚI

SIF Banat-Crișana a aniversat 20 de ani de activitate. „În prezent, cred că suntem într-o situaţie foarte bună. În primul rând, datorită performanţelor pe care societatea le-a avut în aceşti 20 de ani şi, în al doilea rând, o afirm fără nici o reţinere, că SIF 1 are un echilibru financiar foarte bun, ceea ce îi permite să facă faţă tuturor provocărilor pe care viitorul i le va aduce în faţă. Noi ne desfăşurăm activitatea în mediul economic românesc şi suntem conectaţi la ceea ce se întâmplă în Europa, atât prin lucrurile pe care le facem pe piaţa de capital european, cât şi prin faptul că societăţi din portofoliul nostru, în mare parte, sunt orientate cu exporturile spre UE”, a declarat Ioan Cuzman. Acesta a amintit câteva dintre cele mai importante momente ale instituției pe care o conduce. În anul 1992 s-a înființat Fondul Proprietății Private 1 Banat-Crișana, societate pe acțiuni cu capital integral privat, cu sediul la Arad. În anul 1996 s-a înființat Societatea de Investiții Financiare Banat-Crișana, prin transformarea din Fond al Proprietății Private 1 Banat-Crișana. În 1998 s-au distribuit primele dividende acționarilor,  de 0,0114 lei/acțiune. Un an mai târziu, la 1 noiembrie 1999, SIF Banat-Crișana a fost listată la categoria I a Bursei de Valori București, unde titlul SIF 1 s-a tranzacționat în prima zi de cotare la 0,027 RON. Cel mai bun an a fost 2007, când profitul anual raportat a fost de 122,81 milioane lei,  iar la data de 24 iulie, prețul acțiunilor SIF 1 a atins maximul istoric de 4,44 lei/acțiune.
În cei 20 de ani de activitate, SIF Banat-Crişana a investit pe piaţa de capital 431 milioane de lei, a participat la privatizarea a 323 societăţi şi a distribuit dividende acţionarilor în valoare de 379 milioane de lei.

 

Comentarii

comentarii