Acasă Cultura “Sălbatica” la Zilele Maghiare Bănăţene

“Sălbatica” la Zilele Maghiare Bănăţene

DISTRIBUIȚI

Sâmbătă, 25 aprilie, în cadrul celei de-a XIV-a ediţii a Zilelor Maghiare Bănăţene, va avea loc premiera filmului Vadlány – Boszorkánykör (Sălbatica – Cercul vrăjitoarelor, trad. lib.), în regia lui Zsigmond Dezső. “Drama libertăţii „cu orice preţ” se desfăşoară în comunitatea restrânsă a ceangăilor din Ghimeş, într-o lume a cărei decor este dominat de colibe şi pârâuri. Filmul este bazat pe o poveste reală: ceangăii care trăiesc după legile proprii se năruie peste ofiţerul de poliţie angajat pentru a ancheta o pruncucidere, care îşi dă seama de faptul că în acest univers păcatul este altfel perceput decât în «cultura modernă»”, ne spune Katona Mihály, referent al Teatrului Maghiar.
Filmul, nominalizat şi în cadrul celei de-a 40-a ediţii a Săptămânii Filmului Maghiar, va fi urmat de o discuţie liberă, la care sunt invitaţi Zsigmond Dezső şi Sarudi Gábor, regizorul, respectiv producătorul peliculei, precum şi Tankó Erika, interpreta unuia din rolurile principale, actriţă a teatrului maghiar din Timişoara.
Moderatoare întâlnirii va fi Szász Enikő, actriţă, organizatoarea celei de-a XIV-a ediţii a Zilelor Maghiare Bănăţene. Proiecţia va avea loc în Sala Mare a Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely, începând cu orele 19. Intrarea este liberă.

Comentarii

comentarii