Acasă Eveniment Șoferi fără permis, sub influența alcoolului sau a substanțelor psihotrope, pe șoselele...

Șoferi fără permis, sub influența alcoolului sau a substanțelor psihotrope, pe șoselele din Timiș

DISTRIBUIȚI

politie 3Polițiștii timișeni și-au intensificat acțiunile în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Cu acest prilej, pe raza întregului județ au fost desfășurate activități în trafic, numeroși șoferi care au încălcat regulile de circulație fiind trași pe dreapta. La Buziaș, polițiștii din localitate au depistat o femeie de 59 de ani, din Suceava, care conducea un autoturism neînmatriculat, dar și un tânăr de 23 de ani, din Buziaș, care a urcat la volanul unui autoturism deși avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale. Cu un dosar penal s-a pricopsit și un tânăr de 23 de ani, din Făget, care a fost depistat, pe DN 68A, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influența substanțelor psihotrope. În momentul în care a fost oprit în trafic, tânărul șofer era foarte agitat, astfel că polițiștii l-au condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

Comentarii

comentarii