Acasă Actualitate Soluţie pentru un trafic mai aerisit la Pasajul Jiul – trecere peste...

Soluţie pentru un trafic mai aerisit la Pasajul Jiul – trecere peste calea ferată la Solventul

DISTRIBUIȚI

pasaj jiul trafic masini aglomeratie 2

În Timişoara sunt pasaje de cale ferată care gâtuie circulaţia rutieră. Dimineaţa, la orele de vârf, se stă mult şi bine la coadă la Pasajul Jiul, Popa Şapcă, iar cozile sunt enorme. Primăria are de gând să lărgească aceste subpasaje, dar până atunci timişorenii sunt prizonieri în trafic, aşteptând să treacă prin aceste subpasaje, ca printr-o pâlnie, minute bune şi cu nervii întinşi la maxim. Primarul Timişoarei Nicolae Robu spune însă că se vor purta discuţii pentru deschiderea traficului peste calea ferată în zona Solventul – o alternativă pentru cei care străbat pasajul Jiul. Astfel, cei din Ronaţ, Blaşcovici, Balta Verde şi alte locuri, care au treabă în cealaltă parte de oraş, o pot lua şi pe acolo, fiind o legătură directă cu strada Iuliu Maniu, fostă Reşiţei. „Am dat dispoziții să se poarte discuții cu cei de la CFR pentru deschiderea traficului peste calea ferată în zona Solventul, cu barieră, și atunci asta ar mai descărca, ar asigura încă o legătură pe axa sud-nord peste calea ferată. Lucrarea nu va dura foarte mult, ea se poate face foarte repede, în mai puțin de un an, cu certitudine. Ar urma să se realizeze pe venituri proprii, din bugetul local”, a spus Robu. Joi urmează să aibă loc primele discuţii în acest sens cu reprezentanţii CFR. Primăria are în vedere şi un pod în zona Solventul, care să treacă peste calea ferată.

 

Comentarii

comentarii