Acasă Actualitate Sorin Frunzăverde vrea judeţul Mehedinţi în Regiunea Vest

Sorin Frunzăverde vrea judeţul Mehedinţi în Regiunea Vest

DISTRIBUIȚI

Noua variantă de regionalizare, cu zece regiuni

Sorin Frunzăverde, preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi vicepreşedinte al PNL, este de acord cu noua variantă de regionalizare, propusă de premierul Victor Ponta. Cu o singură condiţie: Judeţul Mehedinţi să fie inclus în Regiunea Vest, alături de Timiş, Arad şi Caraş-Severin.

Comitetului Executiv Naţional al PSD a dat săptămâna trecută un curs nou dezbaterilor privind regionalizarea, adoptând o variantă cu zece regiuni. Una dintre consecinţe ar fi scoaterea Judeţului Hunedoara din Regiunea Vest şi formarea unei noi regiuni, din judeţele Alba, Sibiu şi Hunedoara.

Frunzăverde vrea tot Banatul românesc într-o singură regiune

Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin apreciază noua variantă de regionalizare, însă este de părere că Judeţul Mehedinţi nu ar trebui să facă parte din Regiunea Sud-Vest, ci din Regiunea Vest. Tradiţia comună, dezvoltarea zonei de frontieră cu Serbia şi echilibrarea numărului de locuitori sunt argumentele lui Frunzăverde.

Consider că iniţiativa prim-ministrului Ponta, de a împărţi România în zece regiuni, este una justificată şi naturală, ţinând cont de legăturile tradiţionale între judeţele care urmează să formeze cele zece regiuni. Legături socio-economice, legături ce ţin de dezvoltarea comună, de tradiţii comune. În contextul în care Hunedoara va aparţine unei regiuni împreună cu Sibiul şi Alba, consider că în Regiunea Vest va trebui să intre judeţul Mehedinţi, care are asemenea tipuri de legături enunţate deja cu Caraş-Severinul şi chiar cu Timişul. Mai mult, în condiţiile în care Mehedinţi va forma, alături de Caraş-Severin, Timiş şi Arad, Regiunea Vest, ţinând cont şi de faptul că o parte mare din Mehedinţi a făcut parte din Banat, vom putea vorbi de o politică mult mai coerentă la capitolul strategie a Dunării. În condiţiile în care toată frontierea terestră şi fluvială cu Serbia va fi în Regiunea Vest. Clisura Dunării, care prezintă un potenţial important de dezvoltare va beneficia, în condiţiile în care Mehedinţi e în Regiunea Vest, de o dezvoltare unitare şi îşi va pune în valoare întregul potenţial. Şi din punct de vedere al echilibrării regiunilor în privinţa populaţiei, apartenenţa judeţului Mehedinţi la Regiunea Vest este justificată, în condiţiile în care în Regiunea Sud-Vest vor rămâne oricum patru judeţe – Dolj, Gorj, Vâlcea şi Olt”, a declarat, pentru ZIUA de Vest, Sorin Frunzăverde.

Comentarii

comentarii