Tragedie în Postul Paștelui pentru familia preotului din Măureni! Soția acestuia a murit în urma unei căzături de pe scară.
Nenorocirea s-a produs miercuri, 8 aprilie, în timp ce soția preotului, care este și asistentă medicală în comună, făcea curățenie în casă. A luat o scară și s-a urcat pe ea, cu intenția de a da jos perdeaua de la fereastră. Într-un moment de neatenție, femeia a căzut și s-a ales cu o fractură deschisă la picior. Strigătele ei de ajutor nu au fost auzite și s-a văzut nevoită să se târască până în curte, sângerând.
A fost chemată o ambulanță, care a transportat-o de urgență la Spitalul Județean din Reșița. Câteva ore mai târziu, femeia, în vârstă de 48 de ani, s-a stins din viață. Primarul comunei Măureni, Brian Filimon, ne-a relatat ce s-a întâmplat la Reșița.
„Doamna preoteasă a ajuns conștientă la spital, doar că a pierdut mult sânge. A fost băgată în cortul de triaj din curtea spitalului, iar din acel moment nu știu nici eu, și nici familia ce s-a întâmplat acolo. Ne așteptam să-i oprească sângerarea ori să fie operată, din păcate, după două ore a fost declarat decesul. Am înțeles că s-ar fi încercat resuscitarea, dar nu s-a mai putut face nimic”, a Brian Filimon, pentru expressdebanat.ro.
Spitalul Județean de Urgență Reșița a emis un comunicat de presă în care prezintă faptele petrecute seara trecută în unitatea medicală:
„În cursul serii de miercuri, 8 aprilie, la ora 19.20, a fost adusă cu ambulanța, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Reșița, o pacientă în vârstă de 48 de ani, din comuna Măureni, care prezenta fractură deschisă la glezna dreaptă, în urma unui traumatism prin cădere de la o înălțime de circa doi metri.
Din afirmațiile pacientei, aceasta a avut contact cu un suspect COVID-19, neconfirmat până în acest moment.
Inițial, pacienta a fost cazată într-unul din eurocontainerele din curtea spitalului, unde i s-au evaluat funcțiile vitale. La acel moment, femeia era conștientă, cooperantă, dar prezenta valori tensionale scăzute.
Pacientei i s-a administrat, de urgență, tratament de reechilibrare volemică și analgezice, fiind imediat mutată în salonul izolator din cadrul UPU, dotat cu sursă de oxigen și monitor de funcții vitale.
De asemenea, i s-a efectuat, de urgență, consult ortopedic, în urma căruia s-a decis intrarea în sala de operație pentru intervenția chirurgicală.
Imediat după consultul ortopedic, pacienta a prezentat stop cardio-respirator, demarându-se manevrele de resuscitare, însă, din păcate, fără rezultat favorabil, decesul declarându-se la ora 20.50”.
Sursa: expressdebanat.ro
Comentarii
comentarii