Acasă Actualitate Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad va avea pavilion administrativ nou

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad va avea pavilion administrativ nou

DISTRIBUIȚI

19.02.2013-pavilion administrativMarți, la Arad, a avut loc semnarea contractului de lucrări privind proiectarea şi execuţia lucrărilor de reabilitare şi extindere a clădirii din curtea sediului central unde urmează să funcţioneze partea administrativă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. Această necesitate a apărut datorită faptului că în corpul principal de clădire al Spitalului trebuie suplimentate spaţiile medicale, astfel încât să existe separarea circuitelor medicale de cele administrative. În incinta spitalului există o clădire începută în anul 2000, dar nefinalizată, care ar putea acoperi necesităţile de spaţii administrative ale spitalului. Clădirea a fost proiectată pe două nivele din care până în prezent s-a realizat doar structura de rezistenţă a parterului. „Datorită necesităţii suplimentării de spaţii medicale din cadrul corpului principal de clădire al spitalului, a soluţionării separării circuitelor medicale de cele administrative datorate amplasării unor spaţii administrative la parterul clădirii, este necesară mutarea birourilor administrative de la parterul clădirii în altă locaţie, care să permită gruparea spaţiilor administrative la un loc”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Județean Arad. În urma analizării spaţiului s-a propus continuarea investiţiei nefinalizate, cu unele  modificări de compartimentare şi a regimului de înălţime cu un etaj. Banii necesari finanţării lucrărilor sunt alocaţi din bugetul propriu al Consiliului Judeţean, valoarea totală a investiţiei fiind 809.256 lei. Suprafaţa construită a  imobilului va fi de 187.85 metri pătraţi, termenul de realizare fiind de 12 luni. Teodora Olaru, manager al spitalului arădean a declarat că, în urma discuțiilor avute cu constructorii, investiția va fi finalizată în patru luni de zile.

Comentarii

comentarii