Acasă Economic Sprijin pentru tinerii care vor un loc de muncă

Sprijin pentru tinerii care vor un loc de muncă

DISTRIBUIȚI

bz st 4 netexÎn contextul în care tinerii au tot mai puţine perspective de angajare după terminarea celor zece clase obligatorii de şcolarizare sau a liceului ori a facultăţii, Netex Consulting da startul unei noi campanii de recrutare de personal, sub sloganul ‘Vreau ca Tu să faci parte din echipa noastră! ‘.
”Training-urile interne pot reprezenta un prim pas într-o carieră profesională, o primă carte de muncă, o primă muncă în echipă şi un prim salariu. Programul flexibil de muncă de la toate filialele companiei este un argument major pentru un job la această firmă, care a dat startul acestei campanii. Mesajul este unul orientat spre om, un mesaj, care pune în sprijinul angajatului. (…) Campania este direcţionată şi spre universităţi şi va fi una de educare”, spune Angela Drăghia, specialist marketing.
Netex Academy este punctul de plecare intern, dar absolvenţii sau cei care doresc să rămână pe termen lung la Netex au şansa unei ascensiuni profesionale. Prin această nouă campanie, Netex Consulting îşi propune să valorifice tinerii şi viitorii angajaţi, oferind o şansă fiecăruia să se afirme şi să lucreze într-o echipă tânără şi dinamică pe piaţa muncii din Timişoara.
”Noi, cei de la ITM, observăm că piaţa muncii se mişcă, existând astfel de companii, care se dezvoltă şi au succes în ceea ce fac. (…). Campania este o perspectivă nouă de a încadra tinerii în activitatea economică a judeţului Timiş”, remarcă Pavel Kaşai, şeful ITM Timiş.
Deşi, considerată ca o situaţie gravă, datele statistice privind gradul de ocupare al tinerilor din România, este mai bună decât în multe alte ţări din Uniunea Europeană, dar, totuşi, procentul de 16 % situează ţara noastră peste media UE în ceea ce priveşte numărul tinerilor care nu au niciun loc de muncă, nu studiază şi nici nu urmează o altă formă de pregătire profesională.
”România, ca ultimă cifră, are un şomaj de 6,4 %; deci una sub media europeană, dar România are o rată a şomajului de 23,3 % la nivelul tinerilor sub 20 de ani”, observă analistul economic Nicolae Ţăran.
Potrivit lui Leontin Frumuzache, director executiv Netex Consulting, compania încadrează tinerii chiar înainte de a fi prinşi în astfel de statistici. ”Avem mai multe sisteme de training. Tot ce trebuie să ştie tânărul ca să ocupe un post, învaţă la noi”, spune Frumuzache.
După cum relevă un studiu comandat de Fundaţia Friedrich Ebert în România, nu trebuie neglijat că 61% dintre tinerii între 15 şi 29 de ani consideră ‘foarte grav’ faptul că nu au un loc de muncă stabil. Puţin peste 30% dintre cei chestionaţi sunt de părere că acest aspect este grav. În aceste condiţii, se poate spune că tinerii din România se arată în mare măsură preocupaţi de viitorul lor, chiar dacă unul din şase care au vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani nu are un loc de muncă stabil, dar nici nu studiază şi nici nu urmează un alt tip de calificare. Nicolae Ţăran mai subliniază că România este cea mai puţin adaptată ţară din UE în ceea ce priveşte schimbările tehnologice.
Compania timişoreană Netex le oferă tinerilor un loc de muncă atât în Timişoara, cât şi în filialele sale din mai multe oraşe din Banat şi Ardeal.

Comentarii

comentarii