Ulterior, elevii Colegiului Valeriu Branişte, împreună cu minorii asistaţi, au participat la ateliere de lucru organizate în cadrul proiectului „Delincvenţa juvenilă”, proiect iniţiat de către psihologul Viorela Filip şi elevii instituţiei lugojene. Temele dezbătute au fost cauzalitatea delincvenţei juvenile şi modalităţile prin care adolescenţii pot evita aderarea la un grup cu potenţial infracţional. În finalul manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a României, un grup de 15 adolescenţi internaţi au participat la un concurs tematic „Unirea de la Alba Iulia – pagina simbolică a istoriei româneşti” şi la un spectacol organizat de Clubul Copiilor Buzias şi Liceul Teoretic Buziaş.
Manifestările au avut ca obiective formarea şi dezvoltarea simţului civic, asumarea identităţii naţionale, dezvoltarea spiritului de echipă, competitivitatea orientată în sens constructiv şi nu în ultimul rând colaborarea între instituţii, ca factor determinant al demersului privind reintegrarea socială a minorilor care au comis infracţiuni.
Comentarii
comentarii