Acasă Actualitate Sărbătorește St. Patrick’s Day la Londra

Sărbătorește St. Patrick’s Day la Londra

DISTRIBUIȚI

london Eye2

St. Patrick’s Day este cea mai importantă sărbătoare religioasă și culturală din Irlanda. Este celebrată pe data de 17 martie, ziua în care Sfântul Patrick a murit. Fiind primul propovăduitor al creștinismului, Sfântul Patrick a intrat rapid în memoria băștinașilor, iar astăzi el este considerat patronul Irlandei. Începând cu secolul al XVII-lea, foarte mulți irlandezi au emigrat în teritoriile nou descoperite, precum Statele Unite și Australia, formând, în scurt timp, o comunitate extrem de numeroasă. Având în vedere că irlandezii știu să se distreze foarte bine, St. Patrick’s Day a devenit o sărbătoare cunoscută și apreciată în toată lumea. Evident, foarte mulți ne-irlandezi au început să sărbătorească și ei această mare zi, astfel încât irlandezii au inventat expresia „Irish at heart”. Una dintre țările în care St. Patricks’s Day se sărbătorește cu foarte mult fast este Marea Britanie. Pornind de la ceremonia în cadrul căreia batalionul irlandez este primit cu fast de regina Angliei si până la petrecerile din pub-urile londoneze, întreaga Anglie se îmbracă în verde in acea perioadă.
Întrucât buna dispoziție si spiritul sărbătorii nu pot fi exprimate în cuvinte, agenția de turism Ultramarin s-a gândit să vă trimită la Londra chiar de St. Patrick’s Day! Plecarea spre Londra se face cu avionul în 16 martie, la prima oră. Astfel vă puteți bucura din plin de o zi întreagă la Londra, vizitând obiective precum Tower of London, Trafalgar Square, Big Ben sau Buckingham Palace. Pe 17 martie puteți continua vizitarea Londrei, iar seara nu trebuie să ratați sărbătorirea St. Patrick’s Day într-un pub din Londra, unde, pentru aproximativ 30 de lire, puteți mânca pe săturate bucate tradiționale din Irlanda și savura bine cunoscuta bere neagră irlandeză. Cu siguranță, dimineața următoare va fi ceva mai lungă, iar trezitul mai anevoios, dar ziua de 18 martie o puteți dedica cumpărăturilor sau unor plimbări prin parcurile din Londra. Oxford Street este locul ideal pentru shopping, find cea mai populară zonă de acest fel din Londra. Pentru cei care doresc un program cultural, se pot vizita British Museum, National Gallery sau Tate Modern Gallery, intrarea fiind liberă în toate aceste instituții. St. Patrick’s Day este varianta ideală pentru a îmbina un city-break cultural cu voia bună și o halbă de bere neagră.

Comentarii

comentarii