Acasă Actualitate Studenţii de la Universitatea de Vest din Timișoara şi de la Universitatea...

Studenţii de la Universitatea de Vest din Timișoara şi de la Universitatea Politehnică Timișoara intră în grevă japoneză

DISTRIBUIȚI

studentii intra in grevai-800x600De miercuri 8 aprilie, studenţii de la Universitatea de Vest din Timișoara şi de la Universitatea Politehnică Timișoara intră în grevă japoneză. Ei se alătură studenţilor de la alte mari universităţi din România: Universitatea din București, Academia de Studii Economice din București, Universitatea Politehnica din București, Universitatea Maritimă din Constanța, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca,
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), federație națională din care face parte și Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT), anunță azi intrarea în grevă japoneză, ca avertisment pentru Parlamentul României și Ministerul Educației și Cercetării Științifice să facă demersurile necesare pentru schimbarea legii educației și creșterea participării studenților la alegerile de rectori. Studenții din mai multe centre universitare vor purta banderole albe, inscripționate cu „25%”, pentru a atrage atenția că vocea lor trebuie să conteze atunci când sunt aleși cei care conduc și dau direcțiile în universități.
Principalele centre universitare din țară vor intra azi în grevă japoneză, susținând solicitarea ANOSR de a asigura participarea studenților în procent de 25% din totalul electoratului în alegerile pentru rectori. Solicitarea ANOSR vine în urma analizei modului în care au fost respectate drepturile studenților în universități în ultimii 3 ani de zile și a atenției pe care au acordat-o universitățile în serviciile studențești și în investițiile pentru îmbunătățirea vieții sociale a acestora. Studenții sunt nemulțumiți de faptul că nu sunt consultați referitor la informațiile de multe ori învechite din cursurile pe care le primesc, că nu s-au mai făcut investiții în construirea de cămine și cantine noi, că nu au mai crescut bursele de câțiva ani de zile, că bursele sociale nu acoperă nici jumătate din cheltuielile minime de cazare și masă sau că universitățile percep o serie de taxe din ce în ce mai mari, undele dintre ele fiind chiar ilegale.
Studenții consideră că principala cauză a acestei situații o reprezintă faptul că vocea lor nu mai contează atunci când se aleg rectorii din universități, cei care propun strategiile și dau direcțiile în universități. Dacă până în 2011 aceștia participau în procent de 25% din totalul electoratului la alegerile pentru rectori, odată cu noua lege a educației s-a schimbat procedura de alegere a acestora, iar aceștia nu mai reprezintă decât aproximativ 10% din electorat în majoritatea cazurilor.
ANOSR a lansat și o scrisoare de susținere adresată tuturor membrilor comunităților academice și reprezentanților societății civile prin care îi îndeamnă să solidarizeze cu demersul lor.
„Anul universitar 2015-2016 este cel în care se vor alege din nou cei care vor conduce universitățile în următorii 4 ani, iar noi, studenții, nu contăm mai deloc în acest proces. Deși în universitate studenții sunt aproximativ 90% din membrii comunității academice, iar cadrele didactice doar 10%, atunci când vine vorba de alegerea rectorului lucrurile stau exact invers. Rectorul dă tonul schimbărilor în universitate, iar atunci când studenții nu contează la alegeri, majoritatea schimbărilor vor fi pentru binele cadrelor didactice și nu ale studenților. Greva japoneză de azi e doar un avertisment pentru Parlamentul și Guvernul României că vrem ca legea educației să se schimbe în cel mai scurt timp posibil, iar dacă în următoarele două săptămâni nu vedem acțiuni concrete în acest sens ne vom întoarce din vacanță pregătiți să facem tot ce ne stă în putință pentru a arăta că universitățile trebuie să fie pentru studenți, nu invers.” – Cristi POPESCU, președinte ANOSR
„Opinia studenților trebuie să fie luată în seamă într-un mod corespunzător. Nu e normal ca doar 5% din numărul total de voturi pentru alegerea rectorului dintr-o universitate să fie ale studenților și ei să nu poată influența decizia aproape deloc. Studenții au probleme, interese și nevoi specifice, despre care conducerile universităților trebuie să țină cont într-un mod corespunzător. Până în 2011 studenții participau în procesul de alegere al rectorilor într-o pondere de 25% din totalul electoratului, iar conform Curții Europene a Drepturilor Omului un drept câștigat nu poate fi restrâns, ci doar extins, astfel că e obligatoriu să ne redobândim acest drept”, a spus Vlad D. Cherecheş, președintele OSUT.

Comentarii

comentarii