Acasă Actualitate „Studenţii şi piaţa muncii”, dezbatere la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad

„Studenţii şi piaţa muncii”, dezbatere la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad

DISTRIBUIȚI

Zeci de manageri de resurse umane din marile companii din vestul ţării au participat joi, 22 noiembrie 2018, în Complex M al Universității Aurel Vlaicu din Arad, la dezbaterea „Studenţii şi piaţa muncii”. Iniţiat de Centrul de Consiliere şi Orientare în Carieră din cadrul UAV Arad, proiectul și-a propus să apropie mediul universitar de marile companii şi implicit, de nevoile pe care le au aceste companii în domeniul resurselor umane. Aflată în criză, piaţa muncii din vestul ţării poate găsi soluţii pentru acoperirea posturilor necesare cu ajutorul mediului academic. Managerii de reurse umane, împreună cu specialiştii din cadrul universităţii au căutat cele mai bune soluţii pentru dezvoltarea companiilor aflate în vestul ţării. „Suntem aproape de companiile care aduc dezvoltare pentru comunitatea locală. Prin acest gen de întâlniri vrem să găsim soluţii şi împreună cu colegii din universitatea noastră, să oferim viitor tinerilor absolvenţi, studenţilor dar și Aradului. Credem în studenţii noștri, ştim că pot face performanţă în aceste companii, iar rolul nostru este să-i ghidăm pe drumul care li se potriveste cel mai bine”, a declarat rectorul UAV Arad, prof. univ. dr. Ramona Lile.

Comentarii

comentarii