Acasă Actualitate Studiu pentru concesionarea pieţelor timişorene

Studiu pentru concesionarea pieţelor timişorene

DISTRIBUIȚI

„Părerea noastră este că mai întâi trebuie să se facă un studiu serios, pentru a şti exact, pe de-o parte, fiecare piaţă avută în vedere pentru concesionare ce condiţii oferă, în momentul de faţă, pentru cetăţeni şi ce venituri aduce consiliului local”, a declarat Nicolae Robu

Pieţele din Timişoara arată oricum, dar nu bine. Rugina şi haosul sunt prezente, iar halele ce le adăpostesc au văzut multe la viaţa lor. Consilieri locali PSD Traian Stoia şi Radu Ţoancă au cerut ca aceste pieţe să fie concesionate către privaţi, pentru a le scoate din această gaură neagră. Primăria a răspuns scurt – NU. Preşedintele PNL Timiş, senatorul Nicolae Robu, este de acord cu concesionarea acestor pieţe doar dacă acest lucru înseamnă un avantaj pentru cumpărătorii din pieţe şi pentru primărie. De asemenea, senatorul liberal spune că această decizie nu trebuie luată în mod pripit.

Este necesar un studiu, anterior concesionării

 

„S-a vorbit despre un proiect de concesionare a unor pieţe din Timişoara. Eu, personal, şi PNL suntem nemulţumiţi de cum arată pieţele Timişoarei, de condiţiile asigurate pentru cumpărători şi vânzători. Un oraş cu pretenţii ar trebui să ofere cetăţenilor săi condiţii mult mai bune de a-şi face cumpărăturile, vânzările. Părerea noastră este că mai întâi trebuie să se facă un studiu serios, pentru a şti exact, pe de-o parte, fiecare piaţă avută în vedere pentru concesionare ce condiţii oferă, în momentul de faţă, pentru cetăţeni şi ce venituri aduce consiliului local. Am vrea să ştim şi ce investiţii s-au făcut în ultima vreme. Pe baza acestui bilanţ se poate genera un caiet de sarcini, în care o condiţie să fie, în primul rând, oferirea unor condiţii mult mai bune pentru concetăţeni şi apoi iniţierea unor venituri mai mari pentru consiliul local. Altfel credem că ar fi un gest pripit, care nu şi-ar avea rostul, pentru că aceste concesionări se fac pe perioade mai lungi”, a declarat Nicolae Robu.

 

 

Comentarii

comentarii