„Am remarcat faptul că reprezentanții ADIRom Timișoara sunt foarte preocupați de grija față de cei care se află în centru, în mare parte fiind familii cu copii. Acestora le sunt oferite servicii de informare, consiliere și asistență în ceea ce privește drepturile și obligațiile legale, precum și sprijin direct în accesarea serviciilor publice, precum piața muncii, sistemul educațional, sistemul medical, sistemul social, asistență juridică, învățarea limbii române.
Categoric, aceștia au nevoie de tot suportul instituțiilor statului și am convingerea că toți copiii cu vârstă școlară, proveniți din astfel de familii, au nevoie să beneficieze de sistemul școlar și să aibă un contact real cu mediul educațional”, transmite subprefectul social-democrat.
Comentarii
comentarii