Acasă Actualitate “Sunt măcinat de o boală gravă şi rară, ajutaţi-mă !”

“Sunt măcinat de o boală gravă şi rară, ajutaţi-mă !”

DISTRIBUIȚI

“Numele meu este Constantin Manoliu, din Timişoara, şi am vârsta de 53 de ani. În anul 2003, am fost diagnosticat cu o tumoră intramedulară. Sunt măcinat de ani de zile de o boală gravă şi rară, care necesită intervenţie în Ungaria sau Austria”, s-a plâns timişoreanul. După mai multe intervenţii chirurgicale fără succes în Timişoara şi în Ungaria, din 2007, boala a reînceput să se facă simţită, iar tumora a recidivat şi este nevoie de alte investigaţii şi operaţii. “Este nevoie de un PET. O astfel de intervenţie costă 1.300 euro şi nu se găseşte în pachetul de bază decontat de către casa de sănătate. După efectuarea PET-ului, trebuie să efectuez o nouă intervenţie neuro-chirurgicală pe măduva spinării, la Budapesta sau Viena şi costă 15.000 euro. Nu mai pot suporta financiar actualele investigaţii şi intervenţia neuro-chirurgicală, ceea ce mă va duce la acceptarea iminentă a paraliziei complete în viitor. Cei care doresc să îmi întindă o mână de ajutor mă pot apela la 0356.80.52.43 sau la 0743.073.674”, s-a plâns Manoliu.

Comentarii

comentarii