Acasă Actualitate Sute de amenzi aplicate şoferilor din Timiş

Sute de amenzi aplicate şoferilor din Timiş

DISTRIBUIȚI

Săptămâna trecută, poliţiştii rutieri din Timiş au aplicat sute de sancţiuni şi au întocmit mai multe dosare penale şoferilor care erau prinşi băuţi la volan. Oamenii legii au aplicat 390 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 199 au fost pentru depăşirea limitelor legale de viteză impusă pe anumite tronsoane de drum, 36 pentru neutilizarea centurii de siguranţă pe timpul deplasării, iar alte 14 amenzi au fost pentru conducătorii de mopede. Au fost reţinute în vederea suspendării 46 de permise de conducere, dintre care 17 pentru conducerea unui autoturism de către o persoană care se află sub influenţa băuturilor alcoolice şi 16 pentru  nerespectarea limitelor legale de viteză. Poliţiştii din Timiş au mai întocmit 19 dosare penale şoferilor care au fost depistaţi  conducând un autoturism pe drumurile publice, deşi nu posedau permis de conducere.

Comentarii

comentarii