Acasă Sport Sute de copii din principalele oraşe din ţară s-au prezentat la selecţiile...

Sute de copii din principalele oraşe din ţară s-au prezentat la selecţiile naţionale ale programului “Start Campioni la Triatlon”

DISTRIBUIȚI

Programul Federaţiei Române de Triatlon continuă în următoarea perioadă

stc3Federaţia Română de Triatlon a lansat în week-endul trecut în principalele oraşe din ţară, programul naţional de selecţie şi pregătire a tinerilor sportivi cu vârstă cuprinsă între 8 şi 12 ani, “Start Campioni la Triatlon”. În Bucureşti, Tulcea, Târgu Mureş, Constanţa, Cluj Napoca, Brăila, Timişoara şi Miercurea Ciuc, peste 200 de copii s-au prezentat deja la selecţii, iar cei din Oradea şi Sfântu Gheorghe îi vor urma în data de 17 octombrie.
“Mă bucur că proiectul nostru prinde “viaţă”! Federaţia Română de Triatlon este de părere că prin “Start Campioni la Triatlon” va fi începutul corect al dezvoltării acestui sport în România. Şi mai credem că este o bună opţiune de educaţie prin sport atât pentru copii, cât şi pentru părinţi. Triatlonul este un sport care reuneşte trei discipline – înot, ciclism şi alergare – o competiţie de anduranţă care te pune permanent într-o luptă acerbă cu tine însuţi, dar în acelaşi timp îţi formează şi obişnuinţa de a lucra în echipă”, declară Adrian Nanulescu, preşedintele Federaţiei Române de Triatlon.
Programul „Start Campioni la Triatlon” este gratuit, iar finanţatorii lui sunt Ministerul Tineretului şi Sportului, prin proiectul Pierre de Coubertin, şi La Fântâna.
Prin „Start Campioni la Triarlon”, Federaţia Română de Triatlon îşi propune să-şi extindă baza de selecţie pentru loturile naţionale de juniori şi cadeţi pentru obţinerea performanţei sportive.
„Start Campioni la Triatlon” va include în principal asigurarea bazei de antrenamente pentru performanţă şi evoluţie sportivă şi participarea la evenimente din calendarul competiţional naţional şi internaţional. Selecţiile programului vor continua în următoarea perioadă de timp. Mai multe informaţii despre cluburile locale găsiţi pe site-ul federaţiei http://frtri.ro/selectii/, sau pe pagina de Facebook: www.facebook.com/Start.Campioni.la.Triatlon.

Program Selecţii 17 octombrie 2015

Oraş

Locaţie alergare
şi ciclism

Locaţie înot

Ora de începere

Contact

Oradea

Parcul Bratianu

Bazinul Olimpic

9:00

contact@xmanromania.ro

Sfântu Gheorghe

Bazinul de înot din Sfântul Gheorghe

10.00

Madaras Daniel
0744-384.058

Programul „Star Campioni la Triatlon” este finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului, prin programul Pierre de Coubertin, cu sprijinul sponsorului principal La Fântâna, cel mai important furnizor de servicii de aprovizionare cu apă de izvor, apă îmbuteliată şi cafea pentru companii şi un distribuitor major pentru Horeca de produse şi echipamente pentru cafea.

Comentarii

comentarii