Acasă Eveniment Tânăr prins de polițiștii locali pe bancă, în centrul Timișoarei, cu un…...

Tânăr prins de polițiștii locali pe bancă, în centrul Timișoarei, cu un… pliculeț din plastic cu fragmente vegetale

DISTRIBUIȚI

Un tânăr a fost prins de polițiștii locali cu… mâinile la spate. Acesta a fost gestul pe care l-a făcut când a văzut oamenii legii…

Polițiștii locali aflați în patrulare sâmbătă, în zona centrală a orașului, au observat un tânăr care se afla pe o bancă din Piața Victoriei, colț cu Piața I. Huniade, iar când a văzut că se apropie patrula, a devenit agitat, încercând să ascundă repede ceva la spate. Trecând la legitimarea acestuia, s-a stabilit că se numește C.C., de 36 de ani, din Timișoara. La controlul corporal efectuat asupra tânărului s-a constatat că acesta deținea o țigaretă care conținea fragmente vegetale de culoare verde – olive, susceptibile de a avea proprietăți psihoactive, și un pliculeț din plastic transparent cu fragmente vegetale din aceeași categorie. Drept urmare s-a luat măsura întocmirii documentelor pentru predarea substanțelor și preluarea cazurilor de către polițiștii din cadrul Brigăzii pentru Combaterea Criminalității Organizate Timișoara în vederea continuării cercetărilor conform Legii 143/2000 actualizată, privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Comentarii

comentarii