Acasă Economic Târgul de Cariere eJobs EXPO de la Timișoara: sute de oferte de...

Târgul de Cariere eJobs EXPO de la Timișoara: sute de oferte de angajare, concursuri și seminarii

DISTRIBUIȚI

Sute de joburi dintr-o varietate de domenii vor fi oferite la ediția de toamnă a celei mai mari rețele de târguri de cariere din țară și din Republica Moldova, care revine pe plan local, în 15-16 noiembrie în Timișoara, la Centrul Regional de Afaceri. 

Participanții la acest târg vor putea intra în contact direct cu angajatori precum FLEXTRONICS, partenerul evenimentului și sponsorii Amazon, Autoliv și Digital Education. Tot aici vor mai fi prezente companiile Arabesque, Grawe România, Inteva, Kuka, MiOS, National Instruments, MAHLE, Saguaro Technology, Stefanini sau Yazaki. Târgul se adresează în special tinerilor cu vârstă cuprinsă între 20 și 30 de ani, studenți sau absolvenți, dar și altor persoane în căutarea unui loc de muncă. Accesul este liber și se va face între orele 10.00-16.00. În cadrul evenimentului va avea loc și un seminar, susținut de trainerul Adrian Rusu, inițiator și manager de proiect Cool Jobs. Workshopul este intitulat "Antrenament pentru cariera ta", iar aici vor fi dezvoltate abilitățile și instrumentele necesare pentru o carieră în domeniile de interes. Înscrierile se pot face pe site-ul Târgul de Cariere, la adresa http://www.targuldecariere.ro/seminarii.php. De asemenea, la evenimentul organizat la Timișoara, participanții au posibilitatea de a se înscrie la o tombolă, unde pot câștiga premii sugestive și amuzante – o chitară electrică, o lopată și un trafalet – cu ocazia campaniei din acest an, "Avem jobul care ți se potrivește". Târgul de Cariere este cea mai mare rețea din România și din Republica Moldova, care aduce împreună sute de angajatori și mii de candidați. Proiectul, demarat inițial în 2006 de agenția Fapte, se desfășoară în prezent în parteneriat cu eJobs.ro, care a inițiat anul trecut seria evenimentelor eJobs Expo.

Comentarii

comentarii