Acasă Cultura Teatru împotriva îmbătrânirii, la Timişoara

Teatru împotriva îmbătrânirii, la Timişoara

DISTRIBUIȚI

Coregrafele Mădălina Dan și Mihaela Dancs prezintă spectacolul „(anti) aging”, pe data de 5 octombrie 2012, la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara, în Sala Studio (str. Alba Iulia, nr. 2). Spectacolul va avea două reprezentaţii, de la ora 18.00 şi de la ora 20.00, a doua reprezentaţie fiind urmată de discuţii cu publicul. „«(anti) aging» a fost creat din dorinţa de a fi reluat peste 30 de ani, în 2041. În 2012, Mădălina Dan şi Mihaela Dancs propun formatul sanatoriului creativ întru destindere, deconectare şi confort psihic, savurarea plăcerii, vitalitate şi voluptate, acceptarea serenă a prezentului, menajare şi conservare pentru viitor”, se arată în prezentarea pe care gazdele de la Timişoara o fac spectacolului. Spectacolul „(anti) aging” a fost produs în 2011, cu sprijinul Centrului Naţional al Dansului Bucureşti, al programului E-Motional Bodies & Cities/Fundaţia Gabriela Tudor, partener fiind Asociaţia Colectiv A. A avut premiera în luna octombrie 2011, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană. Reprezentaţiile de la Timişoara au loc în cadrul proiectului „ambulatoriu (anti) aging”, organizat de Asociaţia pepluspatru/Centrul de Introspecţie Vizuală (Bucureşti) şi finanţat de Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, în parteneriat cu Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara. Mădălina Dan este absolventă a Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” din Bucureşti şi a Universității Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti – secţia coregrafie. Din 2005 predă cursuri de dans contemporan pentru neprofesionişti, organizate de Centrul Naţional al Dansului. Spectacolele ei au fost prezentate la Sprindance Festival Utrecht, Tanzquartier Wien, Balkan Dance Platform Novi Sad, eXplore Dance Festival Bucureşti, Temps d’Images Cluj, SouthBank Center&Chisenhale Dance Space London, Fabrik Potsdam, DTW NewYork. Mihaela Dancs a studiat stomatologia. Din 2004 lucrează cu coregrafii Allyson Green, Cătălina Gubandru, Andreea Căpitanescu, Bernard Baumgarten, Florin Flueraș, Maria Baroncea & Eduard Gabia, Vava Ştefănescu, Robin Dingemans, Mădălina Dan. Lucrările ei includ colaborări cu Rui Catalao şi Carmen Coţofană, solo-uri, acestea fiind prezentate în teatre, apartamente, poduri, galerii de artă, fabrici, biserici, studiouri de dans din Bucureşti, Cluj, New York, San Diego, Viena, Londra. Din 2009 predă cursuri de dans contemporan organizate de Centrul Naţional al Dansului Bucureşti. În 2010 şi 2012 a primit bursa de studii DanceWeb (Viena). Spectacolul „(anti) aging” conţine scene de nuditate. Preţul biletelor este de 10 lei, respectiv 5 lei pentru pensionari, elevi şi studenţi.

 

Comentarii

comentarii