Acasă Actualitate Telemaratonul Speranţei 2018, ediţie aniversară XXV, la Casa Tineretului Timişoara

Telemaratonul Speranţei 2018, ediţie aniversară XXV, la Casa Tineretului Timişoara

DISTRIBUIȚI

La finalul acestei luni, între 30 -31 martie, va avea loc Telemaratonul Speranţei 2018 ediţia XXV, ediţie aniversară, la Casa Tineretului din Timişoara, în scopul strângerii de fonduri pentru copiii și tinerii suferinzi de boli musculare şi neuromusculare progresive din județul Timiș, beneficiari ai Fundației Laurențiu Ciucur din Timișoara.

Acțiunile fundației în sprijinul copiilor și tinerilor suferinzi de distrofie musculară, precum și a familiilor acestora, se bazează în procent de 100% pe atragerea de fonduri din comunitate. Președintele fundației, alături de un număr de aproximativ 20 de voluntari, organizează an de an evenimentul Telemaratonul Sperantei pentru atragerea de fonduri care să sprijine beneficiarii cu ocazia sărbătorilor anuale, oferirea posibilității de participare la tabăra de distrofie musculară, ajutoare bănești, etc.

În strângerea fondurilor din comunitate, an de an, au fost alături Inspectoratul Şcolar al Judeţului Timiş, Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Timiş, Tele Europa Nova şi Cons Electrificarea Instal Timişoara, precum și autoritățile publice locale – Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Județean.

Principalii donatori ai fundației sunt școlile din Județul Timiș, în anul 2017, oferind donații în valoare de 38.000 lei (73% din totalul donațiilor), societăți comerciale, instituţii publice, oameni politici, diversi donatori privati etc. Pe parcursul transmisiunii în direct din cadrul evenimentului organizat anual, toți sponsorii și susținătorii sunt promovați, listele actualizându-se permanent.

Singura metodă de atragere fonduri până în prezent este evenimentul prezentat, mai exact Telemaratonul Speranței, eveniment televizat, ajuns la ediția XXV.

Se pot face donaţii cu 2 euro la nr. 8841 cu textul donaţie. Abonaţii Telekom pot face donaţii cu 3 euro la tel: 0900 900 463 şi 5 euro la 0900 900 465. Detalii la tel: 0256.483.144 sau pe www.telemaraton.ro.

 

 

 

 

Comentarii

comentarii