Acasă Cultura TESZT – supersucces 2017! Programul a fost suplimentat cu 5 superspectacole de...

TESZT – supersucces 2017! Programul a fost suplimentat cu 5 superspectacole de teatru

DISTRIBUIȚI

tesztFestivalului TESZT va începe, la sfârșitul săptămânii, iar interesul publicului este mai mare ca oricând, de aceea programul va mai include două reprezentații suplimentare: spectacolele “EXIT” și “De ziua lui Kálmán”, care vor avea câte două reprezentații.

Vesna Roşca, PR –Comunicare, a explicat că spectacolul “EXIT”, cel care deschide festivalul anul acesta, este cea mai recentă premieră a Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, coproducție cu Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad și Teatrul Național din Sombor, în regia lui Schilling Árpád. Premiera, programată pe data de 21 mai, de la ora 20.00, se joacă cu casa închisă, dar cei care nu au mai găsit bilete la premieră au șansa de a viziona avanpremiera spectacolului în data de 20 mai, de la ora 20.00. Biletele se vând cu preț de premieră.
Două reprezentații va avea și spectacolul “De ziua lui Kálmán” (Látókép Ensemble, Budapesta), cea mai recentă premieră a lui Hajdu Szabolcs. Pe lângă reprezentația din data de 26 mai de la ora 17.00, organizatorii au mai programat spectacolul în aceeași zi, de la ora 15.00, în Sala Mare a Teatrului.
“Vă atragem atenția că programul festivalului a mai fost suplimentat recent în cazul altor trei producții: spectacolul lui David Schwartz, “Voi n-ați văzut nimic!” este programat și de la ora 19.00, în data de 23 mai, producția “ONE” a Lisei Verbelen va fi jucată și de la ora 15.00, în data de 26 mai, iar în data de 28 mai, de la ora 20.30, cei interesați pot viziona cea de-a doua reprezentație a spectacolului “În timp ce citești acest titlu, noi vorbim despre tine”, montat de Kelemen Kristóf.  În cadrul TESZT-ului vă așteptăm la două discuții tematice cu participarea artiștilor invitați”, îndeamnă Vesna Roșca.
Tema primei discuții va fi responsabilitatea socială a artiștilor, iar creatorii care vor participa sunt: Gianina Cărbunariu, Maja Pelević, Olga Dimitrijević, Pau Palacios, Schilling Árpád și Urbán András. Moderatoarea discuției va fi Tompa Andrea, scriitoare și critic de teatru. Discuția se va desfășura în limba engleză și va avea loc în data de 22 mai, de la ora 10.00, în foaierul Teatrului. Dacă va fi necesar, organizatorii vor asigura traducere simultană.
Tema celei de-a doua discuții va fi subiectivitatea în teatru. Cei interesați se pot întâlni cu artiștii care în cadrul TESZT-ului de anul acesta prezintă cele mai intime spectacole, în anumite cazuri numai cu un singur spectator: Dudás Gergely, Harry Giles, Janek Turkowski, Jo Bannon, Maria Lucia Cruz Correia, Nita Adelina și Xavier Bobés. Moderatorul discuției va fi dramaturgul Dino Pešut. Discuția se va desfășura în limba engleză și va avea loc în data de 24 mai, de la ora 10.00, în foaierul Teatrului. Dacă este necesar, organizatorii vor asigura traducere simultană. Cei care, deși sunt interesați de discuțiile tematice, nu au posibilitatea de a fi prezenți la locul desfășurării, vor putea urmări discuțiile live accesând site-ul HowIRound.  Mai multe informații despre festival găsiți pe site-ul www.teszt.ro și pe pagina de facebook a festivalului. “Vă așteptăm cu drag la TESZT în perioada 21-28 mai”, este mesajul Teatrului Maghiar Timișoara.

Comentarii

comentarii