Acasă Economic Timbrul de mediu 2014. Noua formulă de calcul

Timbrul de mediu 2014. Noua formulă de calcul

DISTRIBUIȚI

timbru mediuAgenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat pe site-ul său calculatorul timbrului de mediu pentru 2014, care utilizează în formula de calcul cursul stabilit la 1 octombrie 2013.

Dacă taxa din 2013 s-a calculat la un curs de 4,5223 lei/euro, valoarea timbrului de mediu pentru 2014 se calculează la un curs de 4,4485 lei/euro. Anul trecut, accizele au fost calculate la un curs de 4,5223 lei/euro, anunţat de Banca Centrală Europeană pe 1 octombrie 2012, mai mare cu 5,16% faţă de cursul din anul precedent, de 4,3001 lei/euro, folosit la calculul accizelor în anul 2012. Din luna martie a anului trecut, Guvernul a înlocuit taxa auto cu timbrul de mediu, iar noua formulă de calcul a condus la o creştere în medie de circa 10% a sumei de plată pentru maşinile Euro 4 şi Euro 3 şi o scădere cuprinsă între 60% şi 90% pentru maşinile Euro 2, Euro 1 şi non-euro, pe principiul că maşinile vechi au o durată scurtă de funcţionare şi, prin urmare, vor polua pentru un interval mai mic.

CALCULATOR OFICIAL TAXĂ AUTO

Autovehiculele dobândite prin partaj nu vor mai fi scutite de la plata taxei auto

Autovehiculele dobândite prin partaj nu vor mai fi scutite de la plata timbrului de mediu, noua taxă auto, autorităţile descoperind că sunt maşini second-hand cumpărate din statele Uniunii Europene în coproprietate, dar cumpărătorii fac partajul la notariat asupra maşinii înainte de înmatriculare. În prezent, autovehiculele dobândite prin partaj sunt exceptate de la plata timbrului de mediu, excepţie care va fi însă eliminată de Guvern prin ordonanţă. “S-a creat un mecanism de eludare a plăţii timbrului prin achiziţionarea unui autovehicul second-hand din spaţiul comunitar în coproprietate, iar anterior înmatriculării acestuia coproprietarii fac partajul pe cale notarială, prin buna învoială, asupra autovehicului respectiv. Prin urmare, prin neplata timbrului de mediu de către coproprietarul dobânditor, se creează atât o discriminare între beneficiarii excepţiei şi cei care sunt obligaţi la plata timbrului prin achiziţionarea autovehicului second-hand tot din spaţiul comunitar, cât şi un prejudiciu adus bugetului general consolidat”, explică Guvernul în document. Executivul mai arată că acelaşi mecanism de eludare poate fi folosit şi în cazul autovehiculelor noi, achiziţionate în regim de coproprietate, prin partajarea pe cale notarială a autovehiculului anterior înmatriculării.
Piaţa autovehiculelor noi a scăzut în primul semestru cu 18,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 34.978 de autoturisme şi vehicule comerciale vândute, cu un ritm mai accelerat la autoturisme, de 19,4%, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile. În acelaşi timp, importurile de autoturisme second-hand au fost de aproximativ 102.000 unităţi, iar cele de vehicule comerciale rulate de 21.500 de unităţi, ceea ce reprezintă o creştere de 38%, respectiv 6% faţă de perioada similară din 2012. Din aceste cifre rezultă că la fiecare autovehicul (autoturism + vehicul comercial) nou vândut în România au fost aduse alte 4,1 second-hand.

Care sunt formulele de calcul

Iată formulele de calcul în funcție de norma de poluare a autoturismului.

Autovehicule Euro 5, Euro 4 sau Euro 3
Suma de plată = [(A x B x(100 – C)]/100, unde:
A = valoarea combinată a emisiilor de CO2, exprimată în grame/km menționate în Cartea de Identitate a Vehiculului;
B = valoarea timbrului de mediu pentru emisiile poluante, exprimată în Euro/1 gram CO2, prevăzută în anexa nr. 1;
C = cota de reducere a timbrului prevăzută în coloana nr 2 din Anexa nr 2.

Autovehicule non-Euro, Euro 1 sau Euro 2 și cele pentru care nu este specificată valoarea combinată a emisiilor de CO2:
Suma de plată = [E x D x (100 -C)]/100, unde:
C = cota de reducere a timbrului prevăzută în coloana nr 2 din Anexa nr 2;
D = cilindreea – capacitatea cilindrică;
E = timbrul de mediu, prevăzut în coloana nr. 3 din anexa nr. 3;
Cea de a doua formulă se aplică și pentru autovehiculele din categoria M1 cărora le corespund normele de poluare Euro 3, Euro 4, Euro 5 sau Euro 6 care nu dețin omologare europeană de tip și pentru care nu este specificată valoarea combinată a emisiilor de C02.

Comentarii

comentarii