Acasă Eveniment Timişoara: Un bărbat a încercat să îşi dea foc într-o benzinărie

Timişoara: Un bărbat a încercat să îşi dea foc într-o benzinărie

DISTRIBUIȚI

Un bărbat de 45 de ani, din Timişoara, a încercat să îşi dea foc într-o benzinărie din Timişoara, în noaptea de joi spre vineri, angajaţii acesteia intervenind şi alertând Poliţia şi Ambulanţa.

 Potrivit Andreei Cinteză, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, bărbatul de 45 de ani şi-a turnat combustibil dintr-o pompă de alimentare, pe haine, şi a ameninţat că urmează să aprindă o brichetă. "Gabriel Grozăvescu, un bărbat de 45 de ani, din Timişoara, a încercat să îşi dea foc într-o benzinărie aflată în apropierea Spitalului Judeţean din Timişoara. Acesta şi-a turnat pe haine combustibil dintr-o pompă de alimentare şi avea în mână o brichetă ameninţând că îşi va da foc. Unul din angajaţii benzinăriei a reuşit să îi smulgă din mână bricheta, apoi a fost făcut apelul la 112", a declarat Andreea Cinteză corespondentului MEDIAFAX. Potrivit acesteia, bărbatul nu şi-a motivat gestul, însă a fost preluat de o maşină de la Ambulanţă şi a fost transportat la Clinica de Neuropsihiatrie din Timişoara, pentru un consult de specialitate.

 

Comentarii

comentarii