A ratat şansa să îi ia faţa lui Băsescu, pentru că nu avea un domiciliu stabil
Timişoreanul Gheorghe Predescu spune că Biroul Electoral Central i-a refuzat de fiecare dată candidatura, pentru că nu a avut un domiciliu stabil în ultimii 5 ani, aşa cum prevede legea. Acum, Predescu vrea să îi tragă la răspundere exact pe cei care i-au încurcat planurile, adică pe magistraţii Judecătoriei şi Tribunalululi Timiş şi pe judecătorii Curţii de Apel Timişoara. Pe lista celui care se vedea preşedintele României figurează peste 20 de nume, printre care Monica Ciocsirescu, Andra Andrei, Corina Bâlcu, Marinela Mihalca, Orza Carmina şi mulţi alţii. Bărbatul îi acuză pe magistraţi şi judecători că nu au instrumentat dosarele în care acesta era inculpat aşa cum ar trebui. Pe scurt, este vorba despre un apartament în care Gheorghe Predescu locuia şi avea un domiciliu stabil care îi permitea să candideze la cea mai importantă funcţie în stat.
Vrea să-şi vândă invenţiile străinilor
Predescu a fost obligat să părăsească apartamentul în care, spune el, avea un domiciliu stabil, iar bunurile pe care le avea înăuntru i-au fost sechestrate. Timişoreanul spune că a fost ţinut pe loc, deşi avea treburi mult mai importante de rezolvat, care ar fi ajutat poporul român. “Eu am o platformă program care are nişte idei inovatoare, numai că platforma mea nu a putut fi aflată de popor, pentru că am fost oprit din drumul meu, de Biroul Electoral Central şi de magistraţii din România. Nu mai ştiu ce să fac, simt că în această ţară nu pot să îmi găsesc dreptatea, aşa că, cel mai probabil, voi pleca din România şi voi vinde altor ţări invenţiile mele inovatoare, care ar fi putut scoate România din impas”.
Comentarii
comentarii