Acasă Actualitate Timişorenilor rău platnici, Aquatim le va închide apa de la distanţă, ...

Timişorenilor rău platnici, Aquatim le va închide apa de la distanţă, de pe calculator

DISTRIBUIȚI

Aquatim a demarat, la începutul anului, un proiect pilot de implementare a unui sistem automat de citire a contoarelor de apă la distanţă, fără a fi nevoie de deplasarea unui operator pe teren. În prezent, este în plină desfăşurare etapa de testare, iar salariaţii Aquatim vor urmări, în lunile viitoare, fiabilitatea acestei tehnologii. Contoarele, puse la dispoziţie gratuit de producător, pentru testare, au fost montate într-o zonă din Timişoara care cuprinde circa 60 de imobile, pe străzile Fraţii Buzeşti, Patriarh Sf. Nicolae, Franyo Zoltan şi Sabin Drăgoi. Acestea transmit unui server informaţii despre consum, din 15 în 15 minute, prin intermediul unor dispozitive numite „concentratoare”. Toate datele sunt procesate direct pe calculator, iar istoricul consumurilor poate fi vizualizat în orice moment. Ilie Vlaicu, directorul Aquatim, a subliniat că nu numai compania de apă poate beneficia de pe urma folosirii acestui sistem, ci şi timişorenii pot fi avertizaţi imediat, când apar consumuri exagerate. Astfel ei pot verifica dacă nu au eventuale pierderi în instalaţia interioară, oprind din timp risipa de apă şi „încărcarea” facturii. Noile contoare permit şi sistarea apei de la distanţă, prin simpla apăsare a unei taste. Comanda de închidere se transmite de pe calculator unei clapete electromagnetice, montată în căminul de branşament. În acest fel, Aquatim poate reduce cheltuielile pentru sistarea apei în caz de neplată, cheltuieli care implică demontarea, săpătură cu utilaje, refacerea zonei afectate etc. Aquatim a instalat în Timişoara, în ultimii ani, aproximativ 5.000 de contoare cu transmisie radio, care pot fi citite de la o distanţă de maxim 200 m, cu ajutorul unui dispozitiv special. Este pentru prima oară, însă, când societatea a instalat în Timişoara sisteme automate de telecitire şi transmitere a consumului de apă.

Comentarii

comentarii