Timișoara merită mai mult. Mai mult decât un primar neamț, care nu înțelege spiritul orașului. Mai mult decât aleși locali puși doar pe căpătuială. Mai mult decât funcționari publici fără chef de muncă și cu mâinile până la cot în banii publici. Sau în cei primiți drept mită pentru diverse ”servicii”. Și, de alungul istoriei, a avut destui primari în adevăratul sens al cuvântului.
Unul dintre aceștia a fost Lucian Georgevici (n. 16 ianuarie 1875, Recaș, Comitatul Timiș, Regatul Ungariei – d. 9 februarie 1940, Reșița, Regatul României), primarul Timișoarei cu cel mai lung mandat din seria celor 25 aflaţi la conducerea oraşului în perioada interbelică.
S-a tras dintr-o familie de țărani bănățeni, părinții săi fiind agricultori în comuna Ictar, Plasa Recaș. A urmat cursurile școlii primare la școala confesională din satul său, apoi la Lugoj și Timișoara. Cursul secundar inferior l-a urmat la liceul piarist din Timișara. Clasele superioare le-a făcut la Lugoj, a absolvit clasa a opta și a luat bacalaureatul la liceul românesc din Beiuș.
A fost înscris la Academia de Drept din Cluj, stagiul de avocat l-a îndeplinit la Timișoara. A fost căpitan în armata austro-ungară, în timpul Primului Război Mondial. A fost comandant al gărzilor naționale române. A fost ales primar al Timișoarei, din partea Partidului Național Liberal, apoi deputat de Timiș-Tolontal, a activat în adunarea eparhială de la Arad și în congresul național-bisericesc din București, precum și notar public la Reșița.
Până în anul 1926, când şi-a încheiat primul mandat, Georgevici s-a remarcat printr-o activitate constructivă în folosul cetăţenilor, continuând extinderea cartierului Mehala, pe care l-a înzestrat cu un cinematograf de vară spre bucuria locuitorilor din acea zonă.
”Una dintre preocupările Primăriei în perioada conducerii lui Georgevici a fost strângerea de fonduri pentru reconstrucţia Teatrului Comunal.
Georgevici încerca soluţii disperate, de forţă, apelând la industriaşii oraşului să doneze sume consistente pentru reconstrucţia faţadei, complet distruse de incendiul din 1920!
Bugetul primăriei era destul de mic, astfel că nu se putea acoperi, integral refacerea teatrului din banii Primăriei.
În cel de-al doilea mandat al său, banii s-au adunat, iar Teatrul Comunal a fost reabilitat.
În urma reorganizării acestuia, numărul de locuri în sala de spectacole a ajuns la 982.
Redeschiderea a avut loc la 15 ianuarie 1928 cu spectacolul „Trandafirii Roșii” de Zaharia Bârsan.
Am reamintit toate aceste lucruri despre Primarul Georgevici, fiindcă asta înseamnă un proiect de anvergură, și nu tot soiul de acțiuni care, deși se vor culturale, nu au nicio legătură cu cultura. Și nici cu orașul” – este mesajul viceprimarului Cosmin Tabără.
Vorbind de spectacolul ”Trandafirii Roșii”, nu putem să nu amintim prestația jenată a Tarafului de Caliu, adus de administrația Fritz să ”cânte” la deschiderea oficială a programului Timișoara Capitală Culturală Europeană.
Comentarii
comentarii
