Acum, după o perioadă atât de lungă de așteptare a normalității, după o toamnă fără străzi măturate, cu frunze încă în starea de descompunere, iată, sunt aproape descumpănită să scriu așa ceva, parcă aș fi într-o întoarcere în timp, cu personaje neidentificabile. Timișoara face ochii mari, se minunează, da, se curăță parcurile, zecile de mii de crengi și crenguțe, dominând peisajul Timișoarei, după zăpezile ce i-au speriat pe edili, ca pe niște puiuți amenințați în bârlog, iată, ”îndrăznim a ne bucura”.
Zona centrală este avantajată, dar mai sunt cartiere întregi, spații verzi, bucuria familiilor cu copii mici, încă încărcate de resturi vegetale, crengi putrede, frunze descompuse, în care nu se poate intra, sau se poate, dar este totul un decor fantastico – deprimant.
Timișorenii, mai ales cei crescuți și educați aici, avem (au) nevoie de Timișoara curată, Timișoara frumoasă, Timișoara vie și colorată.
Nu vom renunța.
Comentarii
comentarii