Acasă Editorial Timișoara, pe punctul de a uita

Timișoara, pe punctul de a uita

2459
DISTRIBUIȚI

Este 15 decembrie. Ziua în care, acum 31 de ani, primii timișoreni aveau să protesteze împotriva dictaturii comuniste, împotriva lui Ceaușescu. Era ziua în care Piața Maria, mai exact zona casei lui László Tőkés avea să fie înconjurată de enoriașii pastorului Tőkés, dar și de timișoreni, alții decât cei reformați, gata să fie miezul celei mai curajoase revoluții anticomuniste, care i-a pus pe jar pe diabolicii regimului dictatorial.

Este curios modul în care se cultivă un fel de ”uitare” a acelei zile, chiar dacă este adevărat că lumea multă avea să iasă din case în 16 decembrie, iar primele gloanțe aveau să ucidă din 17 decembrie 1989.

Cum am putea uita? Spre seară, oameni, cu lumânări aprinse în mâini, grupați într-un amestec de curaj, dar și de angoasă, de speranță, dar și de revoltă, așteptau schimbarea. Am fost unul dintre martorii muți, am trecut, am stat doar puțin, am mers mai departe. Schimbarea se simțea, era o ardere interioară a sufletelor care doreau să se elibereze. Zilele următoare au intrat în istoria marilor schimbări din Europa.

Mă doare că memoria colectivă, dar și cea individuală, sunt în suferință. Cei veniți în Timișoara, mai ales după anul 2000, nici numai vorbesc despre asta, aproape că nu mai știu, aproape că nu li se mai spune nimic. Li se pare firesc să ia Timișoara, așa cum este ea, o urbe cu o istoria minunată, un oraș puternic, pe care încă se mai bat interese politice, dar și economice.

Mi-ar plăcea să-i ascult pe politicieni cum aduc un omagiu zilei de 15 decembrie 1989. Mi-ar plăcea să le admir fețele triste de istoria unei clipe în care nu eram siguri pe noi înșine. Cum am fi putut fi? Armata și Securitatea lui Nicolae Ceaușescu erau pregătite de atacul asupra populației, și asta au făcut după numai două zile.

Ascultăm acum, fără voia noastră, elucubrațiile unor politicieni, fără noimă, fără respect față de acest oraș minunat. Un alt Nicolae (Robu) care are ieșiri fără argument, care nu realizează că a pierdut alegerile pentru Primăria Timișoara. Spune, la nesfârșit, că a lăsat o primărie ”curată”, când datoriile ce constituie găurile negre ale unei administrații cu mari probleme, sunt atât de mari, încât nici măcar bani pentru cei peste 50 000 de abonați la Colterm, nu mai sunt! Execrabil!

Numeroase firme cer banii pentru lucrările efectuate în vremea Robu, lucrări ce nu au fost plătite, pistele de biciclete sunt distruse, bicicliștii se accidentează, nu avem parcări, dar am avut… concerte (multe!), care au dus la distrugerea clădirilor istorice din Piața Victoriei, situația Timișoarei, după 31 de ani de la Revoluția Română este una dramatică.

Asta nu ne-am imaginat în urmă cu 31 de ani. Nici cei care au murit pe 17 decembrie 1989 nu și-ar fi imaginat. Nici măcar în 2012, când aveam să-l alegem primar pe Nicolae Robu, nu am fi crezut.

Acum, are timp să-l critice pe actualul primar, Dominic Fritz, care abia răzbește printre meandrele și capcanele fostei administrații, cu dezastrul ei cu tot.

Să nu uităm de 15 decembrie 1989, dar să nu uităm nici de ultimii opt ani de administrație în Timișoara, când noi, timișorenii, din cei din ”frunce” am ajuns să fim coada căii ce nu se mai întoarce în timp….

Comentarii

comentarii