Acasă Actualitate Timişul – primul judeţ care-şi construieşte un masterplan energetic

Timişul – primul judeţ care-şi construieşte un masterplan energetic

DISTRIBUIȚI

ametEnergia trebuie gestionată cu grijă, indiferent de ce sorginte este ea. În zilele în care trăim rămânem însă fără resursele convenţionale şi oamenii înceop din ce în ce mai mult să apeleze la cele neconvenţionale. Oricum ar fi, energia nu trebuie risipită, iar un judeţ are nevoie de un plan prin care să gestioneze această energie. Timişul este primul judeţ din ţară care va avea un masterplan în energie.

Nu peste mult timp, patru luni de zile. La finalul săptămânii trecute a avut loc, la Consiliul Judeţean Timiş, acest edemers, în premieră. S-au întâlnit peste 70 de actori importanţi din domeniul energiei – universităţi – UPT şi UVT – amândouă au laboratoare în domeniu, autorităţi locale din Lugoj şi Timişoara, agenţi economici. Au participat multinaţionale – Continental, Hella, Zoppas. TRW, Smithfield, agenţi eocnomici locali, autohtoni – Conselectrificarea Instal, ONG-uri, cetăţeni şi aşa mai departe.

 

amet2„Vrem să găsim soluţii eficiente şi surse de finanţare pentru energie conveţională şi neconvenţională”

Subiectul principal a fost demararea conceperii masterplanului enegetic. „S-au format cinci grupuri de lucru: pe legislativ, metodologie, producţie de energie, transport şi distribuţie şi consum. În primul rând, foarte important este să ne cunoaştem, să stăm la aceeaşi masă, astfel încât să punem pe masă necesităţile şi interesele. Practic, am făcut apel să avem cât mai mulţi parteneri în construcţia asta”, spune vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Marian Vasile, preşedinte AMET – Asociaţia pentru Managementul Energiei Timiş. Practic, „masterplan înseamnă o strategie… având o ţintă în mişcare”. Normal strategia e un plan cu ţintă fixă, acesta e în mişcare deoarece datele problemei se schimbă de la an la an. În masterplan se trece ce se doreşte a se face în următorii zeci de ani în domeniul energiei. „Avem un schelet pentru masterplan. Trebuie să evaluăm situaţia actuală, să facem o balanţă energetică – cine consumă, cine produce, cum se transportă şi o statistică în domeniu – să ştim sectoarele de activitate – rezidenţial, industrie, transporturi. Ne-am strâns la aceeaşi masă. Vrem să găsim soluţii eficiente şi surse de finanţare pentru energie conveţională şi neconvenţională. Noi, judeţul Timiş, ne-am angajat ca până în anul 2020 să eficientizăm consumul de energie cu 20 la sută, să-l reducem, iar 20 la sută din producţia energetică să fie cu surse neconvenţionale – energie verde”, mai spune Marian Vasile.

Parcul fotovoltaic de la Covaci e gata de licitaţie

De altfel, Consiliul Judeţean Timiş are prevăzut, printr-o poziţie în buget, parcul tehnologic pentru energie alternativă de la Covaci, unde se va demara licitaţia. „Vrem să creăm parcul fotovoltaic de la Covaci. O porţiune să fie producţie proprie şi o parte prin parteneriat public-privat”, spune vicele CJ Timiş. Timişul poate profita şi de energia termală. Avem două falii mari în Timiş – pe zona Sânnicolau – Periam şi pe zona Jimbolia, în jos, spre Otelec – Foeni. Potenţial foarte mare e şi în extragerea energiei din plante şi deşeuri. „Putem face multe lucruri. Este o chestiune coroborată. Energia merge mână în mână şi cu protecţia mediului. E un sector important. În masterplan vom prinde şi elemente pentru managementul schimbării, printre care foarte importantă e promovarea şi conştientizarea populaţiei – au venit două-trei propuneri pentru introducerea în şcoli a unui program pentru elevi referitor la protecţia mediului şi surse alternative de energie”, spune Marian Vasile.

Lobby pentru scurtarea termenului de intervenţie la avarii

Foarte importante sunt şi iniţiativele legislative. Spre exemplu, în mediul rural remedierea defecţiunilor de funcţionare în energie se poate face în termen de 72 de ore. Săptămânile trecute o fabrică a stat trei zile degeaba din cauza asta. „Vreau să fac lobby pe lângă parlamentarii de Timiş să propună scurtarea acestui termen şi să propună facilităţi pentru cei care vor folosi energia geotermală”, spune Marian Vasile Masterplanul se va actualiza permanent. „Cam în patru luni vrem să avem acest masterplan. Vom avea o şedinţă plenară în fiecare lună, pe lângă grupurile de lucru. Domeniul energetic e critic. Mai e vorba şi de dezvoltare durabilă. Vrei să te dezvolţi, dar nu ai infrastructură. Şi aceasta e o problemă”, spune Marian Vasile. Masterplanul nu va uita de regiune. În el vor fi incluse şi obiective la nivel regional.

Comentarii

comentarii