Acasă Cultura Toamnă japoneză la Biblioteca UP Timișoara

Toamnă japoneză la Biblioteca UP Timișoara

DISTRIBUIȚI

Bănățenii interesați de limba și cultura japoneză au parte, în această toamnă, de mai multe surprize plăcute pregătite de Biblioteca Centrală a Universității Politehnica Timișoara, în colaborare cu Asociația Yamato.

Astfel, pe lângă cursurile de limbă și cultură japoneză, într-o gamă diversificată, în holul central al BCUPT va fi organizată și o expoziție de kimonouri cu tema „Kimonoul japonez, poezie în mișcare”, al cărei vernisaj va avea loc miercuri, 16 octombrie 2019, la ora 17:00.

Curatoarea expoziției este dr. Camelia Nakagawara, din a cărei colecție personală provin majoritatea exponatelor. Unele dintre piesele colecției sunt foarte valoroase, fie prin faptul că sunt unicate, fie prin vechime (există unele și din anul 1800), fie prin materialele folosite (țesut cu fir de aur).

În cadrul prezentării, dr. Camelia Nakagawara va explica ce reprezintă imprimeurile de pe kimonouri, cum se îmbracă acestea în funcție de anotimp sau care sunt evenimentele și ceremoniile la care sunt purtate.

După vernisaj, dr. Camelia Nakagawara va susține, în Sala Polivalentă din incinta Bibliotecii Centrale a UPT o conferință pe tema culturii, a ceremonialurilor și a tradițiilor japoneze, în special a celor legate de kimono -a explicat Lucian Ronkov, Departartamentul de Comunicare UPT.

Expoziția va fi deschisă în perioada 16 octombrie – 13 noiembrie 2019, de luni până vineri, între orele 9:00-20:00.

Intrarea este liberă!

Comentarii

comentarii