Acasă Actualitate Transportul greu, cu mașinile gabarit-depășit, marea amenințare a circulației rutiere din Timișoara

Transportul greu, cu mașinile gabarit-depășit, marea amenințare a circulației rutiere din Timișoara

DISTRIBUIȚI

Transportul greu cu mașinile gabarit depășit reprezintă una dintre marile probleme ale circulației rutiere din Timișoara și din județul Timiș, cu care autoritățile luptă cu mare dificultate. De ce?

”Transportatorii obțin niște autorizație AST pentru anumite categorii de transporturi, cu mărfuri indivizibile. Încarci o marfă mult prea  înaltă și nu ai cum să o  desfaci în două să nu ai depășire de înălțime. Se încalcă legea că se încarcă marfă mai mult decât trebuie într-un camion și de aceea sunt vehiculele sunt supraînălțate artificial, încălcându-se legea.

Aceste camioane nu au ce să caute pe traseul respectiv și autorizațiile se obțin în fals. Nici sâmbăta, nici duminica, nici de sărbătorile legale.

Ei ridică tavanul să intre paleții. Ei încarcă unul peste altul. Are traseul de la Continental până la Giarmata. Au probleme cu cablurile de tensiune de la tren și au schimbat traseul prin Dumbrăvița”, spune un șofer.

”Circulația vehiculelor cu depășiri ale maselor sau dimensiunile maxime admise pentru care s-au eliberat autorizațiile AST este interzisă în zilele de sâmbătă și duminică, în zilele premergătoare zilelor de sărbătoare legală și în zilele de sărbătoare legală, între orele 6.00 -22.00.

Prin excepție emitentul AST poate autoriza circulația autovehiculelor în perioada restricționată în condițiile stabilite prin normele prevăzute de norme”, arată legea.

Se pare că Poliția Rutieră Timiș nu prea are ce să le facă transportatorilor atât timp cât ei au autorizația legală de circulație cu mașini grele. Mai mult, polițiștii nici nu au dotarea necesară pentru a face măsurătorile de înălțime ale mașinilor, dar nici legea nu îi ajută în acest sens. 

”Atât timp cât sunt omologate mașinile face practic imposibil aplicarea de sancțiuni pentru înălțarea artificială. În ceea ce privește gabaritul, ei au autorizație de la administratorul drumului – CJT. Noi nici nu avem dotarea necesară, instrumentele cu care să măsurăm înălțimea acestor mașini de transport, chiar dacă depășesc gabaritul.

Așadar atât timp cât au autorizație de transport nu avem ce să le facem, nici legea nu ne ajută. Amenda e de 150 de lei dacă se încadrează până în 10% depășirea pentru 15 zile. E nimica toată”, spune subcomisar Claudiu Jianu, Poliția Rutieră Timiș.

Consiliul Județean Timiș are echipe de control și chiar mai multe cântare speciale la intrare în Timișoara și mașinile de mare tonaj sunt cântărite.

Călin Dobra, președintele CJT, a spus că acolo unde sunt încălcări ale prevederilor din autorizație acestea înseamnă ilegalități ale companiilor.

”Noi avem echipă și cantare de control. E ilegal ce fac. De aceea solicit transportatorilor să respecte legea și autorizația”, este mesajul lui Dobra. 

În această direcție, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră acționează pe linia depistării conducătorilor de autovehicule de mare tonaj care nu respectă prevederile actelor normative în vigoare referitoare la circulația mașinilor grele pe raza municipiului Timișoara, existând sesizări de la cetățeni pe această linie, dar și constatări ale polițiștilor locali în timpul patrulărilor efectuate.

Aceste acțiuni sunt organizate periodic pe polițiștii locali. În ultimele două zile, 13 conducători de autovehicule de mare tonaj au fost depistați încălcând legislația în vigoare referitoare fie la pătrunderea prin locuri în care accesul autovehiculelor de mare tonaj este interzis, conform OUG 195/2002, fie neachitând taxa de tranzit pe raza municipiului conform HCL 638/2013 sau neasigurând marfa transportată și punând astfel în pericol ceilalți participanți la trafic conform HCL 371/2007, acumulând sancțiuni de peste 16.000 lei.

Astfel de situații au fost constatate în zonele Amurgului, Bogdăneștilor, Gr. Alexandrescu, Buziașului.

Poliția Locală Timișoara continuă acțiunile pe această linie și atrage totodată atenția conducătorilor auto de autovehicule de mare tonaj să respecte legislația în vigoare și, de asemenea, să se informeze atunci când ajung în Timișoara, să urmărească indicatoarele rutiere care restricționează sau interzic accesul pe anumite sectoare de drum, să achite taxele în cazul în care tranzitează Timișoara, să nu parcheze autovehiculele grele pe teritoriul Timișoarei și să nu circule decât pe rutele stabilite.

Comentarii

comentarii