Acasă Eveniment Trotuarele din Lugoj vor fi reabilitate

Trotuarele din Lugoj vor fi reabilitate

DISTRIBUIȚI

reabilitare trotuarePrimarul Francisc Boldea a anunţat că, în acest an, municipalitatea lugojeană are în vedere reabilitarea a peste 22.000 de metri pătraţi de trotuare, lucrări pentru care s-a alocat, din bugetul local, suma de 1.687.000 de lei.

„În acest an se vor reabilita prin asfaltare 16.000 de metri pătraţi de trotuare, pe străzile: Magnoliei, Rosada, I.L. Caragiale, Făgetului, Dimitrie Cantemir, Aurel Vlaicu, Nicolae Titulescu, Traian Grozăvescu, Crişan, Mihai Viteazul, Comuna din Paris, Dobrogeanu Gherea, Paul Chinezu, Făgăraş, 1 Mai, Smârdan şi Jabărului. Prin dalare se vor reabilita 6.500 de metri pătraţi de trotuare, pe străzile: Ştefan cel Mare, Timotei Popovici, Mihail Kogălniceanu, Aleea Cireşilor şi Aleea Nucilor din cartierul Micro 2, aleea principală din Cimitirul Ortodox, parcul de joacă de la moara de pe str. Făgetului şi Parcul Prefecturii”, a anunţat edilul-şef al Lugojului, precizând că, „în ceea ce priveşte repararea străzilor asfaltate prin plombare, în acest an se va interveni pe 42 de străzi”. Printre străzile vizate se află: Traian Grozăvescu (partea asfaltată), Gh. Bariţiu, Rozelor, Lalelelor, Rodnei, 13 Decembrie, Spl. Brediceanu, Bocşei, Buziaşului (în cartierul J. C. Drăgan), Nicolae Bălcescu, Timişoarei, Ion Huniade, Ceahlăului, Nicolae Titulescu, Spl. 1 Decembrie 1918, Ion Neculce, Dacilor, Spl. Tinereţii, Episcop Dr. Ioan Bălan, Mihai Eminescu, Padeşului, Magnoliei, arterele din cartierul Micro 4, Cornet şi Miniş. De asemenea, vor fi reparate şi şapte străzi pavate: Panselelor, Vlad Ţepeş, Zorilor, Traian Grozăvescu, Liviu Rebreanu, Mărăşti şi Dorobanţi.

Comentarii

comentarii