Acasă Politica “Tu vrei o Românie tricoloră?”

“Tu vrei o Românie tricoloră?”

DISTRIBUIȚI

Cu ocazia Zilei Naţionale a României, Organizaţia Femeilor Liberale (OFL) Timiş organizează miercuri, 30 noiembrie, de la ora 16.00, la sediul PNL Timiş, o dezbatere politică sub titlul: “Tu vrei o Românie tricoloră?”despre România viitorului, despre ce înseamnă o Românie bazată pe statul de drept, fără derapaje de la linia Constituţiei, fără tendinţele totaliare ale unui partid unic. “Ziua naţională, 1 Decembrie, este – pentru orice român – un prilej de mândrie naţională, dar şi de reflecţie asupra idealurilor unei naţiuni: speranţă, solidaritate, dorinţă de progres. Acum însă, când sondajele vorbesc de orice lipsă de speranţă pentru români, când migraţia intelectualităţii române atinge cote fără precedent, avem motive să reflectăm din nou la ce Românie ne dorim cu adevărat. Iar dacă culorile tricolorului au însufleţit românii în orice timpuri, acum, aceleaşi trei culori primesc o semnificaţie în plus: aceea a speranţei de mai bine, sub culorile alianţei USL”, transmit reprezentantele OFL. La dezbatere vor participa Maria Grapini (PC), Aurelia Făt (PNL) şi Romaniţa Jumanca (PSD). Întâlnirea va fi moderată de Daniela Tuleu (PNL).

 

Comentarii

comentarii