Acasă Cultura Tudor Creţu, directorul BJ Timiş, îşi lansează cel mai epic roman din...

Tudor Creţu, directorul BJ Timiş, îşi lansează cel mai epic roman din ultimii ani – Casete Martor II

DISTRIBUIȚI

tudor cretu directorul BJVineri, 11 decembrie, la ora 12:00, la Uniunea Scriitorilor din Timişoara, va avea loc lansarea S…(Casete martor II), editura Tracus Arte, autor Tudor Creţu, directorul Bibliotecii Judeţene Timiş.
 Un happening…desprins din roman: proză + poezie – cel mai epic roman al ultimilor ani, cea mai live-vie poezie, chiar și când e de studio. Un live de…înregistrat.
 Casete martor, volumul I & II (Tracus Arte, 2013 și 2015), constituie una dintre cele mai originale și caustice radiografii ale României contemporane. Așa cum o știm și nu prea. Învățământul și administrația, subterana artistică și cea politică întorc și sunt întoarse pe dos.
De la pătrățica foii de flipchart, la istericalele de ședință, de la  „mascați”, cu cagule sau fără, la interceptări și amantlâcuri, S… (Casete martor II) e povestea, extrem de alertă, a celor ce (re)definesc Sistemul. Administrația văzută cu ochi de…poet.
„Sunt câteva dintre cele mai bune dialoguri din proza românească de azi” (Adriana Babeți). „Nu cred că exagerez dacă spun de la început că romanul lui Tudor Creţu este unul dintre cele mai complexe proiecte literare duse la bun sfârşit, în ultimii ani, de un tânăr scriitor”. (Bogdan – Alexandru Stănescu). „Perspectiva de reality show asupra învățământului și industriei TV, din vol. I, se transferă la vârful piramidei politice și funcționărești, desăvârșind proiectul de satirizare live a societății imposturii”. (Marius Miheț.)

Comentarii

comentarii