Acasă Actualitate Turc cu permis fals la Vama Cenad

Turc cu permis fals la Vama Cenad

DISTRIBUIȚI

Un turc de 49 de ani este acuzat de trei infracţiuni după ce a încercat să treacă frontiera pe la Cenad cu un permis de conducere fals. Ishan G. a avut ghinionul ca oamenii legii să-i ceară pe lângă alte acte şi permisul de conducere, la sfârşitul săptămânii trecute. Turcul a amuţit şi le-a prezentat frontieriştilor un carnet falsificat grosolan. „Având suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului, acesta neîndeplinind condiţiile actelor originale, au fost aprofundate verificările. În urma verificărilor s-a stabilit că persoana în cauză nu posedă permis, aceasta declarând că şi-a cumpărat permisul din Bulgaria de la o persoană necunoscută contra sumei de 300 de euro”, spune subinspector Mihaela Marcoff, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara. Turcul s-a ales cu dosar penal şi este acuzat de conducere pe drumurile publice fără permis, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.      

   
 

Comentarii

comentarii