Principiul alocării fondurilor va fi "primul venit, primul servit", astfel încât orice întreprindere să poată beneficia de subvenţii imediat după ce i se evaluează cererea de finanţare. Noile scheme de finanţare se înscriu în Planul European de Relansare Economică al Uniunii Europene precum şi în Planul de Măsuri Anticriză al Guvernului României.
Suma maximă pe care o poate solicita o întreprindere, dacă intenţionează să acceseze simultan toate cele trei scheme de finanţare, este de 4,2 milioane de euro. În ceea ce priveşte sprijinul financiar acordat pentru ocupare, subvenţia va fi de minimum 50% din salariul plătit de întreprindere, timp de 12 luni. Subvenţia se va acorda pentru angajarea noilor salariaţi, atât a celor cu studii superioare, cât şi a celor cu studii medii sau necalificaţi. În ceea ce priveşte cursurile de formare profesională, se pot acoperi integral atât cheltuielile directe, cât şi salariile angajaţilor pe perioada cât participă la curs.
Termenul limită de transmitere a cererilor de finanţare este de 30 octombrie 2009.
În vederea aplicării în cadrul celor trei scheme de finanţare, puteţi consulta pagina de internet a AMPOSDRU www.fseromania.ro.
Comentarii
comentarii