Acasă Cultura Ultimul spectacol, „Grand Finale”, al „Eufonia 2021 – The language of music”

Ultimul spectacol, „Grand Finale”, al „Eufonia 2021 – The language of music”

357
DISTRIBUIȚI

Casa  de  Cultură „George Suru” din Caransebeș a găzduit ultimul spectacol, „Grand Finale”, din cea de-a patra ediție a celui mai important festival de muzică clasică de cameră din vestul țării, intitulat „Eufonia 2021 – The language of music”.

„Mă bucur foarte mult că am cântat astăzi la Caransebeș, că am încheiat aici cea de-a patra ediție a Festivalului Eufonia. A fost minunat că am cântat într-o sală cu public. Din păcate, acest lucru la Timișoara nu a mai fost posibil. La Caransebeș, sala a fost aproape plină, respectând condițiile impuse de situația pandemică. Publicul a fost foarte cald și a primit cu multă bucurie cei aproape 25 de muzicieni, câți am fost noi la sfârșit pe scenă. Deși concertul nu a fost planificat din timp la Caransebeș, ni s-a demonstrat că cele mai frumoase lucruri vin neplanificate”, a afirmat Vlad Popescu, directorul artistic al Festivalului Eufonia.

Artiștii de talie internațională care au urcat pe scena Casei de Cultură sunt Simona Sindreștean – oboi (Danemarca), Matthieu Ancelin – flaut (Austria), David Mathe – fagot (Germania), Samuel Seidenberg – corn (Germania), Ib Hausmann – clarinet (Germania), Vlad Popescu – vioară (Germania), Andrei Gologan – pian (Austria). La eveniment au participat clerici din municipiul Caransebeș, autorități locale, oameni de cultură precum și un numeros auditoriu.

Din programul oferit de marii artiști s-a numărat Robert Schumann (Adagio și Allegro op. 70 pentru corn și pian), Francis Poulenc (sextet pentru pian și suflători, FP 100), Igor Stravinsky: Histoire de Soldat (versiunea pentru trio cu pian), Kerry Turner (Cvartetul pentru corni nr. 1) și Jean Francaix (9 piese caracteristice pentru 10 suflători).

Călătoria muzicală prin acordurile unor instrumente și compoziții diverse s-a încheiat cu un bis, oferit de toți artiștii și cursanții Festivalului „Eufonia”, care au redat o compoziție folclorică aparținătoare unui compozitor român, încununând astfel regalul muzicii clasice la Caransebeș, ca o terapie pentru suflet în vremuri de grea încercare.

Organizarea unui eveniment de o importanță atât de mare pentru viața culturală a municipiului Caransebeș și a întregului Banat, în contextul pandemic, nu a fost deloc ușoară, însă roadele implicării și determinării organizatorilor în a aduce oamenii împreună, sub umbrela colorată a muzicii, nu s-au lăsat așteptate, după cum a subliniat Vlad Popescu:

„Este al doilea an în care organizăm festivalul în pandemie și întâlnim o serie de provocări, întrucât este foarte dificil să organizezi un festival când nu știi dacă luna viitoare va fi la fel ca luna aceasta. Este dificil să organizezi în detaliu un festival cu mai multe luni înainte, ținând cont de faptul că la Festivalul Eufonia vin muzicieni din străinătate, iar regulile de călătorie se schimbă frecvent. Cu toată dificultatea organizării, ultimul spectacol din cea de-a patra ediție s-a înfăptuit, reușind să adune un număr mare de oameni sub umbrela muzicii”.

Eufonia Festival, aflat deja la cea de-a patra ediție, este născut din dorința Asociației Tribul Artistic, sub direcția artistică a violonistului Vlad Popescu, de a contribui la dezvoltarea unei dimensiuni cultural-educative a regiunii Banat, dorind includerea muzicii clasice de cameră în circuitul cultural regional – a explicat Roxana Novacovic.

 

Comentarii

comentarii