Acasă Eveniment Un arădean de 33 de ani, în stare gravă după ce i-a...

Un arădean de 33 de ani, în stare gravă după ce i-a ars azi noapte casa de la Trei Insule!

DISTRIBUIȚI

Ioan Cristian Gondor, un arădean în vârstă de 33 de ani, se află în stare foarte gravă după ce azi noapte un incendiu a pornit la imobilul său de la Trei Insule.
Imediat după ce a pornit incendiul, Cristian a intervenit singur pentru a-l stinge, lucru pe care l-a și reușit. Problemele au apărut după ce focul a fost stins! Tânărul arădean s-a simțit rău și a sunat la numărul de urgență 112. Nu mai era nevoie de intervenția pompierilor ci de a medicilor de la SMURD pentru a-l salva chiar pe el.
Medicii de la SMURD Arad au preluat victima la ora 22:11 și au transportat-o la Secția UPU a Spitalului Județean. Ioan Cristian s-a simțit rău având arsuri de gradul I și gradul al II-lea pe 25 la sută din suprafața corpului.
Astfel, a fost nevoie să fie transportat la Spitalul de Arși din București. La ora 1:57, tânărul Cristian a fost preluat de UPU Sibiu și transportat în Capitală.
Sursa: specialarad.ro

Comentarii

comentarii