Un bărbat de 52 de ani a fost externat, luni, din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, după mai bine de două luni de la momentul internării din cauza COVID-19, din care 25 de zile a fost intubat şi ventilat mecanic la o secţie ATI, potrivit Agerpres.
„A fost o provocare pentru întreaga echipă medicală. Pacientul nostru a stat intubat şi ventilat 25 de zile, timp în care a luptat, alături de noi, pentru a învinge boala”, a declarat, luni, dr. Mihaela Albu Gulyas, medic coordonator Compartiment ATI COVID-19.
Conform sursei citate, pacientul a ajuns la SCJU Arad în 23 martie, prezentând simptome de infecţie cu SARS CoV-2. Medicii l-au internat pe Secţia de Boli Infecţioase Adulţi, i-au recoltat probe în vederea testării, iar rezultatul a venit pozitiv.
Deoarece avea febră, frisoane, tuse, era dispneic şi dependent de mască de oxigen, iar în urma radiologiei s-a constatat că plămânii prezentau modificări, pacientul a fost transferat pe Secţia Clinică ATI II.
Starea de sănătate a pacientului s-a agravat în următoarele zile, iar echipa medicală a decis să îl intubeze şi să îl ventileze mecanic.
„Vorbim despre un caz deosebit din punct de vedere medical. Întreaga echipă medicală a secţiilor de anestezie şi terapie intensivă am colaborat şi ne-am consultat cu privire la tratamentul care trebuie administrat pacientului. Din păcate, pe data de 1 aprilie a trebuit intubat şi ventilat mecanic. Au urmat trei săptămâni critice în care a fost tratat şi monitorizat în permanenţă şi, treptat, starea sa de sănătate a început să se îmbunătăţească. În zilele de 23, respectiv 24 aprilie, i-am recoltat probele pentru testele II şi III, iar rezultatele au fost negative. Pe 25 aprilie, l-am extubat şi transferat pe ATI I, unde sunt îngrijiţi pacienţii fără COVID-19. Pot spune că, din punct de vedere medical, a fost o provocare pentru întreaga echipă, dar şi pentru pacientul nostru care a luptat zi de zi, clipă de clipă, împreună cu noi, pentru a supravieţui acestui virus”, a mai declarat dr. Mihaela Albu Gulyas.
Din 25 aprilie şi până în 11 mai, bărbatul a fost îngrijit pe Secţia Clinică ATI I, sub coordonarea medicului şef, dr. Cristian Nicolescu. Aici a început să mănânce singur şi, cu ajutorul unui kinetoterapeut, după mai bine de o lună a făcut primii paşi.
„Pacientul a continuat tratamentul intensiv constând în oxigeno-terapie pe masca standard, antibioterapie, terapie respiratorie adjuvantă, corticoterapie şi tratament antidiareic. Totodată, a primit suport nutriţional parenteral cât şi enteral, a început kinetoterapia în vederea mobilizării şi a primit suport psihologic, atât din partea personalului medical cât şi din partea familiei, cu care a ţinut legătura telefonic. Starea clinică a pacientului s-a îmbunătăţit considerabil, permiţându-i acestuia transferul pe o secţie medicală în vederea externării la domiciliu”, a declarat, la rândul său, dr. Cristian Nicolescu, medic-şef ATI I.
Luni, arădeanul a fost externat din Secţia Clinică Medicină Internă I, Compartimentul Alergologie.
Comentarii
comentarii